Preşedintele american ales, Barack Obama, este aşteptat să anunţe oficial astăzi, într-o conferinţă de presă la Chicago, nominaliză rile pentru trei funcţii-cheie în viitoarea sa echipă însărcinată cu siguranţa naţională, relatează CNN.
Mai multe surse din Partidul Democrat au declarat că Obama o va desemna pe fosta sa rivală din alegerile primare, senatoarea de New York Hillary Clinton, în postul de secretar de stat. În plus, Obama ar urma să anunţe că îl va menţine în funcţie pe actualul secretar al apărării, Robert Gates, şi să îl nominalizeze pe generalul de marină în rezervă James Jones în postul de consilier pentru securitate naţională. Cele trei numiri sunt considerate aproape sigure de către media de peste Ocean, nefiind o surpriză după intensele speculaţii din ultimele săptămâni.
Republicanii sunt mulţumiţi
Senatorul republican John Warner, fost secretar al Marinei în anii ’70, a emis sâmbătă un comunicat de presă în care a salutat în avans nominalizarea celor trei. „Triumviratul format din Gates, Clinton şi Jones care va conduce «echipa de securitate naţională» inspiră încredere atât pe plan intern, dar şi extern, consolidând respectul faţă de curajul şi abilitatea preşedintelui ales de a lua deciziile potrivite în alegerea celor mai bune şi competente persoane care să implementeze politicile noastre de securitate naţională“, se arată în declaraţia lui Warner. Foarte probabila numire a lui Hillary Clinton în funcţia de secretar de stat a fost bine primită şi de actuala deţinătoare a postului, Condoleezza Rice. Ea a declarat, săptămâna trecută, că Departamentul de Stat ar fi „pe mâini bune“ dacă Hillary Clinton va fi numită la conducerea acestuia.
Pentru a o ajuta pe soţia sa, fostul preşedinte american Bill Clinton a acceptat să dezvăluie numele tuturor contribuabililor fundaţiei sale de caritate, de la înf