Distracţia se plăteşte, iar bucureştenii (deşi s-au cam obişnuit de mult) vor simţi asta pe propria piele!
Începând de ieri, traficul în Bucureşti a fost restricţionat în mai multe zone centrale ale oraşului cu ocazia organizării unei serii de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă şi a Revelionului 2009 de către Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare al Municipiului Bucureşti şi ArCuB, din Primăria Capitalei.
OCOLIŢI ZONA CENTRALĂ!
Astfel, municipalitatea anunţă că, de ieri până pe 5 ianuarie 2009 la ora 7:00, va fi restricţionat traficul pe strada Edgar Quinet, iar din 2 decembrie până pe 6 decembrie, în zona Bulevardului Unirii, între Piaţa Regina Maria şi Piaţa Constituţiei. În perioada 6 decembrie, ora 16:00 – 4 ianuarie, ora 16:00, traficul va fi de asemenea restricţionat în zona Unirii, între Bdul I. C. Brătianu şi Bdul Libertăţii, iar între 31 decembrie, ora 21:00 – 1 ianuarie, ora 10:00, în zona Bdului Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bdul Naţiunile Unite.
Distracţia se plăteşte, iar bucureştenii (deşi s-au cam obişnuit de mult) vor simţi asta pe propria piele!
Începând de ieri, traficul în Bucureşti a fost restricţionat în mai multe zone centrale ale oraşului cu ocazia organizării unei serii de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă şi a Revelionului 2009 de către Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare al Municipiului Bucureşti şi ArCuB, din Primăria Capitalei.
OCOLIŢI ZONA CENTRALĂ!
Astfel, municipalitatea anunţă că, de ieri până pe 5 ianuarie 2009 la ora 7:00, va fi restricţionat traficul pe strada Edgar Quinet, iar din 2 decembrie până pe 6 decembrie, în zona Bulevardului Unirii, între Piaţa Regina Maria şi Piaţa Constituţiei. În perioada 6 decembrie, ora 16:00 – 4 ianuarie, ora 16:00, traficul v