Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prădaţi în cantonament!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 2 decembrie 2008 ·

Lui Cernea şi lui Kapetanos li s-au furat bani şi obiecte din camerele minihotelului de la stadionul din Ghencea, unde erau cantonaţi pentru meciul cu Urziceniul

Steaua a început cu stîngul ziua de 1 decembrie. Ieri dimineaţă, doi dintre elevii lui Dorinel Munteanu au fost prădaţi chiar la stadionul unde aseară s-a jucat meciul cu Unirea Urziceni. De dimineaţă, o persoană necunoscută a intrat în camera lui Cernea şi a lui Kapetanos, de unde a luat bani, dar şi obiecte.

Din încăperea portarului a sustras 100 de lei, iar din cea a atacantului un laptop, un PlayStation şi o borsetă în care grecul îşi ţinea cardurile bancare. "Individul care a furat acele lucruri nu a forţat nici o intrare", a explicat aseară Christian Ciocan, purtătorul de cuvînt al Poliţiei Române.

Secţia 22 de Poliţie a deschis imediat o anchetă, iar din rîndul suspecţilor fac parte şi angajaţi ai stadionului. La această concluzie s-a ajuns din două motive:

1. Camerele de supraveghere din interiorul cantonamentului au arătat că respectivul ar fi fost îmbrăcat într-un trening asemănător cu cel purtat de angajaţii de la stadion.

2. Aproape toţi jucătorii se aflau în acel moment în camere, doar Cernea şi Kapetanos lipseau, primul fiind jos în vestiar, iar grecul la birourile şefilor de la tribuna a II-a, ceea ce denotă că hoţul a avut informaţii din interior.

Ofiţerul de securitate al clubului, Cătălin Zmărăndescu, cel care patronează firma care asigură paza şi securitatea la stadion, a refuzat să facă vreun comentariu pe marginea incidentului de ieri.

2.600 de lei e valoarea pagubei realizate de persoana care a intrat în camerele celor doi jucători

Lui Cernea şi lui Kapetanos li s-au furat bani şi obiecte din camerele minihotelului de la stadionul din Ghencea, unde erau cantonaţi pentru meciul cu Urzice

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 3 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 11 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 6 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 11 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 4 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 8 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 12 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 8 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°