Am făcut-o şi pe asta. Am experimentat şi sistemul de vot uninominal. Să vedem cum va duce asta la reformarea clasei politice.
S-a făcut atâta tam-tam pe seama sistemului de vot uninominal, despre care nu toţi politicienii ştiu cum funcţionează, şi iată-ne aproape de deznodământul experimentului de la care unii, mai naivi din fire, au avut aşteptări maxime. Ei bine, cu minima mea pricepere, pot să spun că nu a fost nicidecum vorba de un vot uninominal în adevăratul sens al cuvântului, ci tot de un vot pe lista partidului, dar mai dispersat. În primul rând, mă refer la faptul că propunerile pentru diferitele colegii au fost făcute tot de şefii de organizaţii, care şi-au poziţionat preferaţii în teritoriu, în funcţie de bazinul electoral al formaţiunii. Mai este şi un alt aspect, şi anume acela că unele partide, mai şmechere, şi-au anunţat candidaţii pe ultima sută de metri, ulterior altor formaţiuni, tocmai pentru a-şi dispune şi a-şi doza judicios forţele. Astfel, un candidat cu şanse a fost pus într-un colegiu unde alte partide aveau drept propuneri nişte no-name-uri. Sau un candidat slab a fost poziţionat într-un colegiu despre care se ştia din start că este „cedat" adversarilor, din cauza capitalului de imagine considerabil al contracandidatului. Dacă v-am zăpăcit cu aceste „permutări", aflaţi că ele sunt o nimica toată în comparaţie cu mişcările de redistribuire a mandatelor, despre care vom afla de la televizor, în zilele ce urmează. Şi, când zic de la televizor, mă refer doar la faptul că noi, alegătorii, nu putem controla această distribuire şi că, în realitate, nu noi decidem la cine ajunge mandatul, deşi este o consecinţă a votului acordat de noi. Prin urmare, acest sistem de vot uninominal este încă unul experimental, nu cu mult diferit de cel cu care eram obişnuiţi până acum, pentru că, deşi ni se promisese o mare libertate şi capacitate