● Grimus, Panikon, InMusica, 2008.
Sub deviza "viitor de aur ţara noastră are, doar că aproape toată lumea de pe aici dă semne că habar n-are" vă anunţ cu o bucurie dospită în amărăciune că producţiei de albume indispensabile traiului în comun i s-a mai alăturat un nume: Panikon. Îmblînzită pînă în cele mai mici detalii de clujenii de la Grimus - domnii Bogdan Mezofi, Valentin Rauca, Cristian Csapo, Titus Vădan, Tamas Adarjani şi Lehel Kiss - această fiinţă care plesneşte de sănătate, cu o greutate de fix douăsprezece piese şi cu o înălţime ce nu depăşeşte 45 de minute şi două secunde, s-a născut, bănuiesc, ca să ne reîmprospăteze memoria cu două versuri de manual: "un gol istoric se întinde, / pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...".
Deşi înrudirea cu domnul Bacovia pare, la prima vedere, conjuncturală, cartea de debut a domnului Salman Rushdie fiind mai în măsură să revendice o relaţie de cumetrie, ferchezuiala britanică, bunul simţ desăvîrşit, sunetul compact, impecabil, şi patima devoratoare sînt însuşiri alese pe sprînceană care nu prea au de-a face cu realităţile lacustre din care tresărim şi aşteptăm nepermis de rar. Pentru că, dacă nu plouă, ninge, iar dacă nu ninge, va ploua în curînd, e cert că prin părţile noastre se va găsi mai mereu o poveste tristă care să merite un bocet naţional. Jalea eternă de la Eurovision, dispariţia Laurei Stoica, plagiatele lui Moga, duetul Paula Seling-Florin Salam, soarta marilor artişti şi aşa mai departe ne împiedică să vedem un lucru clar ca lumina zilei: există certitudini în patria noastră pe care mai nimeni nu are vreme să le observe. Cum se face, bunăoară, că o trupă precum Grimus, a cărei piesă "Solitude" a primit distincţia "melodia anului" din partea postului de radio City FM, ce a cîştigat, în 2007, locul întîi în finala naţională din cadrul concursului Global Battle of the Bands şi a participat la ediţia m
