A fost odată, nu prea de mult timp, o familie mică, mică de tot. Era compusă doar dintr-o mămică, pe care o chema Lidia, o fetiţă, pe nume Roxana, şi un pisoi, Toni.

ZI DE ZI

Fiecare avea treaba lui şi contribuia, după forţe, la bunăstarea familiei. Mămica se scula de dimineaţă, ducea fetiţa la grădiniţă şi apoi pleca la serviciu. După ce termina programul de lucru, tot mămica făcea cumpărături, apoi, în fuga mare, ajungea acasă, unde avea o mulţime de treburi de făcut, pentru că mai avea un serviciu şi lucra la calculator până târziu în noapte.

Fetiţa mergea la grădiniţă şi se străduia să înveţe cât mai bine tot ce îi preda doamna educatoare, pentru că în toamnă avea să înceapă şcoala. De la grădi o lua mami şi amândouă se grăbeau, pentru că aveau o mulţime de treburi de făcut.

Roxana era cea care punea masa de seară, o ajuta pe mami la curăţenie, avea grijă de florile din ghivece, sorta rufele pentru maşina de spălat, ştergea praful, făcea patul şi avea grijă să nu-i lipsească nimic lui Toni, pisoiaşul pe care-l găsise mami la ghena de gunoi.

Toni se străduia, după puterile lui, să nu facă mizerie şi să contribuie la buna dispoziţie a celor două stăpâne pe care le iubea. Îşi arăta dragostea printr-o mulţime de giumbuşlucuri şi melodii, care mai de care mai adormitoare, atunci când îşi punea motoraşul de tors în funcţiune.

În casa lor domnea o atmosferă caldă şi liniştită. Cele mai plăcute zile erau cele de sâmbătă şi duminică. În fiecare sâmbătă, cele două gospodine preparau prăjituri. Iar Toni primea un peşte, aşa cum merită un motan iubitor ca el.

UN NOU PRIETEN

Într-o sâmbătă, când au fost în parc, s-au întâlnit cu două colege de-ale mamei, care aveau şi ele copii la joacă, două fetiţe surori şi un băiat. În altă sâmbătă, s-au întâlnit în parc numai cu băiatul, care a venit însoţit de unchiul