Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DE ZIUA ROMÂNIEI / Opereta bucureşteană a strălucit la Budapesta

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Corespondenţă de la Budapesta.

De Ziua Naţională a României, marcată în capitala Ungariei luni seară, prin Gala extraordinară “Viaţa e frumoasă”, artiştii Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” din Bucureşti au fost acompaniaţi de Orchestra Teatrului de Operetă şi Musical din Budapesta, în frunte cu dirijorul Istvan Sillo.

În deschiderea evenimentului, care a fost o reuşită, această orchestră, formată din apreciaţi instrumentişti, a intonat trei imnuri: cel al Uniunii Europene, cel al Ungariei şi cel al României. După un scurt salut adresat mai mult în limba română celor prezenţi, veniţi în număr foarte mare în sala Teatrului Thalia, aflat într-o zonă a oraşului inclusă pe lista monumentelor UNESCO, invitaţii ambasadorului României în această ţară Ireny Comaroschi – reprezentanţi ai corpului diplomatic, membri ai guvernului ungar, oameni de afaceri, oameni de cultură, printre care şi actriţa Anna Szeles – au avut revelaţia unui spectacol de înaltă calitate. Artiştii au fost minunaţi. Spectacolul, regizat de Răzvan Ioan Dincă, a cuprins momente celebre din operete româneşti şi străine.

SOBRU, CU STRĂLUCIRE

După ce orchestra a interpretat uvertura la opereta “Lăsaţi-mă să cânt” de Gherase Dendrino, soliştii au impresionat cu ariile pe care le-au cântat, atuul fiind, desigur, vocile lor: soprana Danie-la Vlădescu cu aria Berthei din “Lăsaţi-mă să cânt” şi tenorul Alfredo Pascu cu aria lui Shu-chong din aceeaşi operetă; soprana Crina Zancu, o altă voce strălucită, cu aria Maritzei din “Contesa Maritza” de E. Kalman şi însoţită de corul Operetei; baritonul Stefan Popov cu aria lui Kean din opereta “Soarele Londrei” de Florin Comişel; soprana Silvia Sohterus cu aria Rozalindei din “Liliacul” de J. Strauss; tenorul Florin Budnaru cu aria Ciprian din “Lăsaţi-mă să cânt” şi baritonul Cătălin Petrescu interpretând aria lui Boni d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti - PSD - 27%, Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12% - rezultate parţiale

News.ro acum 18 minute
PSD a obţinut 27% din voturi la algerile pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12%, conform rezultatelor parţiale după numărarea a 80% din voturile exprimate. La CGMB, după centralizarea a 80

România, împărţită între caniculă şi vijelii. Noi alerte Cod portocaliu şi galben

Mediafax acum 20 minute
Luni până la ora 23.00 este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică. În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale d

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum 57 minute
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum o ora
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 4 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

Trei primari din județul Buzău au fost aleşi cu 100% din voturi

G4Media acum o ora
Trei primari din judeţul Buzău au fost aleşi cu un procentaj de 100%, după ce au candidat la alegerile locale din data de 9 iunie singuri pe listă, potrivit Agerpres. Cei trei primari au candidat din partea Partidului Social Democrat (PSD). Liviu Bă

Conturul partidului stat

Ziua News acum o ora
Lui Marcel Ciolacu i-au ieșit cărțile. Chiar toate. Dacă luăm în calcul ipoteza plauzibilă că de fapt nu a dorit-o pe Gabriela Firea la Primăria Generală a Capitalei. În rest, a câștigat pe linie. Și deși ieri de două ori a combătut ideea partidului

Rezultate alegeri locale 2024: Ioan Doldurea, tatăl patronul stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal

HotNews acum 46 minute
Actualul primar al municipiului Caracal, social-democratul Ioan Doldurea, conduce detaşat în cursa pentru un nou mandat, conform rezultatelor parţiale, citate de News.ro. Ion Doldurea, primarul din CaracalFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Fiul lui D

Clasamentul WTA: Cîrstea, în continuare jucătoarea din România clasată cel mai bine. Urcări spectaculoase pentru Anca Todoni la simplu şi Gabriela Ruse la dublu

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea este în continuare jucătoarea de tenis din România clasată cel mai bine în ierarhia WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni, după turneul de la Roland Garros. Cîrstea a urcat de pe locul 30 pe 29, cu 1704 puncte. Cea mai spe

INS: Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro / Deficitul balanţei comerciale, mai mare cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum o ora
Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS

Vremea

București
acum

30°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/27°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°