Parlamentarul rus Andrei Lugovoi, principalul suspect in uciderea fostului angajat al serviciilor secrete ruse, Aleksandr Litvinenko, reitereaza ca acesta "a fost neglijent" si ca s-a sinucis accidental: "Una dintre versiunile principale ar putea fi ca Litvinenko a umblat neglijent cu poloniul pe care il avea. Ura sa pentru cei la putere in Rusia, pentru serviciile secrete, pentru tot ce e rusesc, ar trebui luata in calcul", a sustinut Lugovoi citat de RIA Novosti.
Litvinenko a murit otravit cu o substanta radioactiva pe 23 noiembrie 2006. Procuratura britanica l-a acuzat pe fostul agent, actual afacerist si parlamentar Andrei Lugovoi ca fiind autorul crimei si a cerut extradarea acestuia. S-a creat astfel un adevarat conflict diplomatic intre Rusia, care a refuzat, si Regatul Unit.
Specialistii au demonstrat ca Litvinenko a fost otravit masiv cu poloniu-210, insa autoritatile britanice nu au dezvaluit pana la aceasta ora nici un document oficial privind cauza exacta a mortii sau rezultatele autopsiei.
Ca atare, Rusia a solicitat indelung dovezi suplimentare in sprijinul acuzatiilor impotriva lui Lugovoi. Noul ambasador britanic la Moscova, Anne Pringle, a declarat insa ca "Londra a furnizat deja suficiente dovezi pentru ca Lugovoi sa fie extradat".
Litvinenko a fost concediat din FSB - fostul KGB - dupa ce, in 1998, a sustinut o conferinta de presa in care arata ca a primit ordin sa ucida sau sa rapeasca mai multe persoane din viata publica. Ulterior, a emigrat in Marea Britanie, obtinand cetatenia in 2006. Aici a publicat doua carti in care relata despre implicarea FSB in exploziile unor apartamente din Rusia anului 1999.
Ipoteza mortii accidentale nu ii apartine lui Lugovoi
Prima persoana care a avansat varianta otravirii accidentale este Dmitri Kovtun, un alt fost agent FSB, care declara, in urma c