Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile, dispuse să închidă ochii la creditele restante

Publicat in Adevarul, joi 4 decembrie 2008 ·

Cei care nu-şi pot achita ratele ar putea obţine din partea băncii reeşalonări sau amânări de plată. Disponibilizările, deprecierea leului şi creşterea dobânzilor fac ca tot mai mulţi români să nu-şi mai poată achita ratele la credit. Băncile par să înţeleagă situaţia şi caută soluţii. Deprecierea cursului de schimb şi creşterea dobânzilor au făcut ca numărul românilor cu restanţe la credite să crească în ultimele luni.

Valoarea restanţelor mai mari de 30 de zile ale populaţiei a ajuns la 758 milioane de lei la finele lunii septembrie, mai mare cu 50% faţă de cea înregistrată cu un an în urmă.

În plus, valul de disponibilizări din cadrul firmelor pare să indice că perspectivele nu sunt chiar bune. “În principiu, o creştere semnificativă a restanţelor ar putea apărea în cazul unei corecţii severe la nivelul economiei naţionale, respectiv dacă un număr semnificativ de companii trebuie să facă disponibilizări masive de personal”, spune Mihai Răuţă, directorul ariei Consumer Risk din cadrul Raiffeisen Bank.

Reeşalonări şi amânări la plată

Băncile admit că, în ultima perioadă, tot mai mulţi clienţi întârzie cu plata ratelor. În cazul în care situaţia se va înrăutăţi, bancherii sunt pregătiţi să ofere clienţilor amânări la plată, reeşalonări, prelungiri ale maturităţilor sau alte soluţii pentru depăşirea acestor perioade delicate.

MKB Romexterra Bank se numără printre băncile care au început deja negocierile cu restanţierii. “Oferim anumite păsuiri clienţilor, sunt unele negocieri, însă nu mărim scadenţa la credite destul de mult”, a spus Adrian Radu, preşedintele executiv al băncii.

În plus, Radu a menţionat că toate băncile se confruntă cu probleme legate de rambursarea creditelor, însă acestea „nu îşi vor lăsa clienţii să cadă decât în situaţii extreme“.

Reprezentanţii Ra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 26 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 52 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 29 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 22 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°