Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banatul e cu Uhrin

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 4 decembrie 2008 ·

Reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, dar şi suporterii îl susţin total pe ceh

Marian Iancu pierde tot creditul bănăţenilor, iar ambiguitatea boss-ului în motivaţia deciziei de a-l demite pe Uhrin a pus capăt răbdării acestora. "Dacă domnul Iancu are argumente care îl fac să nu mai aibă încredere în Uhrin, îl rugăm să le facă publice, să le ştie toată lumea. Am fost şocat cînd am auzit că l-a demis. Echipa e pe locul 1 şi acesta e meritul antrenorului. La Poli se întîmplă lucruri grave, clubul e în impas financiar. Echipa stă doar în banii primiţi de la autorităţi, ceea ce nu e normal", a declarat viceprimarul Adrian Orza, membru în Consiliul Director.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Ostaficiuc, a avut acelaşi tip de discurs, anunţînd chiar că tehnicianul nu va fi schimbat: "Sînt convins că Dusan va rămîne la echipă, mai multe nu vreau să spun. După părerea mea, e una din cele mai proaste decizii care puteau fi luate. Avem în acest moment cel mai bun antrenor din Liga I, care a reuşit să facă o echipă extraordinară. Indiferent de argumentele care mi s-ar aduce, jos pălăria în faţa lui Dusan!".

Fanii: "Uhrin a fost vînat!"

Nici suporterii nu mai înghit managementul patronului. "Timişoara nu mai are nici un viitor alături de Iancu. Dacă el şi-a pierdut încrederea în Dusan, şi noi, suporterii, ne simţim îndreptăţiţi să nu mai avem încredere în el. Am avut o discuţie cu Iancu şi singurul argument ce ni l-a adus a fost că Uhrin a semnat cu Victor Becali. Ştia de cînd l-a adus că e impresariat de firma fraţilor Becali, agentul lui Uhrin, Daniel Stanciu, e angajatul lor. Nu era nici un secret. Cel mai probabil, Iancu doar caută un motiv, Uhrin a fost vînat de mult", a spus Cristi Brîncovan, unul dintre liderii Commando Viola.

Reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, dar şi suporte

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°