Mai deunăzi am purtat o discuţie de-a dreptul hilară cu Gheorghe Stoica, mare consilier local PSD-ist. Sincer vă spun: nu ştiu cum se face, dar înainte de alegeri erau toţi numai lapte şi miere şi, deodată, situaţia s-a schimbat. Au învăţat să spună ce au pe suflet!?

Numai că, în loc să se exprime în gura mare, bărbăteşte, politicienii noştri cu tichie de mărgăritar încearcă să arunce mesaje subtile în fraze începute mieros cu apelativul „iubita". Aşadar, îl sun eu pe domnul Stoica pentru a-i lua o declaraţie. Deontologic şi frumos, aşa cum doreşte mai-marele urbei. Evident, dezbăteam subiectul zilei: procesul dintre Mazăre şi colega Feri. Bun! După ce s-a dat de ceasul morţii că nu ştie, că n-o cunoaşte, că el nu a fost destul de vizibil şi de important ca să fie băgat în seamă de presă, fostul popă răspopit (pentru că Stoica a slujit cele sfinte înainte de a se integra în absolutul politicii) a început să se joace de-a arcaşul cu săgeţi otrăvite: „Nu, iubita, eu nu te-am dat nici pe tine în judecată când ai scris altceva decât ţi-am spus". „Greşit! Am scris mereu aşa cum v-aţi exprimat", răspund eu. „E, nu-i chiar aşa. Când ai scris de case, de terenuri... dar eu nu te-am dat în judecată. Dar, vezi tu... în presă la noi sunt o grămadă de fătuce care abia au terminat liceul şi au făcut o facultate particulară pe câţiva bani şi intră în presă să scrie urât de noi". Ohoho. Bun aşa! Începusem să mă simt eu calomniată acum. Dar am ascultat în continuare: „Toţi se trezesc să scrie una şi alta, numai neadevăruri. Spui ceva şi se scrie altceva şi ei nici măcar nu ştiu ablativul în latină. Şi se apucă să scrie despre tine". Asta cu ablativul a fost maxima! Nu ştiam cum să reacţionez. Avea vreun rost să-i retez elanul acuzator sau puteam să mă amuz în continuare? Mă limitez la a-i exemplifica ceva ce i-am exprimat prin viu glas: agramaţi nu sunt numai jurnaliştii