Îl admir sincer pe Traian Ungureanu, deşi uneori se comportă că un bărbat înşelat, dar care iubeşte nebuneşte: este evident că ea concurează cu succes la titlul de “curva regimentului”, toţi i-o spun, nu crede, toţi devin duşmanii săi; acceptă fiecare explicaţie idioată pentru serile în care ea întârzie; zvârcolindu-se de nelinişte, aşteaptă nopţi întregi ca iubita să ajungă acasă, iar dimineaţa este atât de fericit că o vede încât uită scenariile monstruoase visate cu ochii deschişi şi împăienjeniţi; o zăreşte ţinându-se de mână cu altul, suferă, apoi caută febril o explicaţie, poate că i s-a părut, poate că individul doar îi dădea ceva, într-un final, devine tot mai sigur că a fost o plăsmuire a minţii sale, nici măcar nu era ea; iubita îi spune că s-a terminat, deja se gândeşte cum să o recâştige, cum să o aducă înapoi pe calea cea dreaptă, nu se poate ca o rătăcire de moment să le amâne fericirea pe care ea i-a promis-o, iar el şi-a imaginat-o pentru amândoi; târziu, când poate că iubita, oarecum cuminţită, va fi fiind departe, cu trei plozi şi două cratiţe de care trebuie să se îngrijească, el descoperă că sânii ei nu erau exact ca două mere, mai degrabă aduceau cu nişte pepeni scofâlciţi de la prea mult stat în soare, abia acum vede hărţile desenate de celulită pe picioarele şi fundul ei, “aripioarele” crescute peste şolduri nu mai sunt o amintire sexi, e doar grăsime în exces, adevărurile ei redevin minciuni. Dacă e un tip banal, subiect temporar al patologiei iubirii, merge mai departe, cum se zice, îşi vede de viaţă. Dacă nu, se aruncă de pe bloc. Sau, şi asta puţini o fac, va continua să creadă, va cânta cu aceeaşi pasiune paradisul, acum pierdut, având drept imbold faptul că femeia va deschide într-o zi ochii şi va realiza ce a ratat din cauza unor plăceri vremelnice, că va reuşi să o aducă înpoi la inocenţa dintâi.
Cei care nu-l înghit pe TRU v