Vienna Boys’ Choir combină elemente din psalmii gregorieni cu muzica etnică, ritmată. Vienna Boys’ Choir va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 6 decembrie, de la ora 19.00. Biletele costă între 100 şi 200 lei. La 510 ani de la înfiinţare, Vienna Boys’ Choir vor veni pentru prima dată în România, pe 6 decembrie, în această formulă.
Domnule Gerald Wirth, în calitate de director artistic, ne puteţi dezvălui câteva surprize pe care le-aţi pregătit?
În 1936, Vienna Boys’ Choir au fost în România pentru prima dată şi au revenit de-a lungul timpului. Dar, dacă ne referim la actualii membri, concertul pe care urmează să-l susţină la Bucureşti reprezintă o experienţă nouă şi provocatoare, un prilej de bucurie.
Repertoriul pe care l-am pregătit pentru concertul de la Sala Palatului va conţine piese binecunoscute, lucrări şi opere clasice pentru cor, dar şi cântece noi.
Care este cel mai important criteriu de selecţie a componenţilor celui mai vechi grup coral muzical din toate timpurile?
Băieţilor care doresc să devină membri ai corului trebuie să le placă într-adevăr muzica şi să iubească să cânte. În mod normal, ar trebui să frecventeze şcoala noastră elementară. Acolo pot obţine abilităţile necesare pentru a deveni membri ai corului când ajung la vârsta de aproximativ 10 ani.
Acompaniaţi de Împărăteasa Japoniei
Care au fost cele mai impresionante momente din istoria corului?
Au fost evenimente unice în recenta istorie a grupului. Onorabila invitaţie primită din partea lui Mohammad Reza Shah Pahlavi, şahul Iranului, de exemplu.
Apoi, o parte dintre băieţi au fost invitaţi la Casa Albă, în Washington, pentru a-l întâlni pe preşedinte când au fost în turneu în SUA. Alţii au avut onoarea de a-l întâlni pe Împăratul Japoniei şi