Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dani Coman e un chin pentru CFR

Publicat in Adevarul, duminică 7 decembrie 2008 ·

Recunoscuţi ca nişte maeştri ai transferurilor, oficialii clujeni au mari dificultăţi în a-l convinge pe fostul rapidist. Şefii campioanei sunt puşi în dificultate de portarul liber de contract. Priorităţile acestuia i-au pus în aşteptare pe cei de la CFR. Când vine vorba de aducerea de jucători, cei de la CFR se pot lăuda până acum cu multe mutări reuşite. Au transferat jucători, pe bani grei, din mai multe colţuri ale lumii, cât şi ale Europei.

Au convins să vină la o echipă de provincie, fără performanţe notabile, sud-americani şi africani de certă valoare. Totul cu rezultate bune obţinute ulterior.

Însă dificultăţile au apărut când a venit vorba de ademenirea lui Dănuţ Coman, un jucător liber de contract de aici din ţară. Se pare că nici directorul executiv al clujenilor, Răzvan Zamfir, fostul impresar al lui Coman, n-a reuşit să încline balanţa în interesul celor de la CFR.

„Am avut o discuţie mai demult cu oficialii de la CFR. De câteva zile discutăm mai intens“, a recunoscut portarul, care ne-a mai declarat că tatonări au fost şi cu cei de la FC Timişoara înainte ca antrenorul Uhrin jr să fie dat afară. „Acum câteva zile am avut o discuţie cu domnul Becali, care mi-a zis să mai aştept până săptămâna viitoare.

Nu a scăzut interesul lui Boloni. Tot impresarul meu discută cu cei de la Standard Liege“, a mai spus Coman, care şi-a stabilit ca principal obiectiv un transfer în străinătate.

În aceste condiţii, CFR se vede nevoită să se considere pusă pe planul secund la aceste negocieri.

„Sunt javre la ProRapid“

Când îşi aduce aminte de personajele care i-au pus piedici pe vremea când negocia cu şefii de la Rapid, Coman nu rămâne dator în declaraţii. Din punctul lui de vedere, aceiaşi oameni îl încurcă şi pe actualul tehnician rapidist.

„Peseiro este un a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 19 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 45 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 23 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 15 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°