Negocierile pentru formarea noului guvern nu anunta nimic bun. si nu ma refer la skandenbergul orgoliilor dintre pretendentii la pozitia de prim-ministru. Era clar inca inainte de alegeri ca nici Mircea Geoana si nici Calin Popescu Tariceanu nu vor renunta usor la pretentia de a conduce Executivul. Ei si gruparile care ii sustin in interiorul partidelor stiu ca pozitia de premier asigura nu numai acces la banii publici, ci si control pe termen lung; doar asa pot fi siguri ca nu vor fi basculati de la putere dupa cateva luni, eventual cand momentul maxim al crizei va fi depasit. Sau, in cel mai bun caz, dupa alegerile prezidentiale.
Mult mai periculoasa decat inclestarea pentru aceasta functie insa mi se pare lejeritatea cu care liderii anunta de cate ori deschid gura ca nu exista incompatibilitati intre programele de guvernare si ca ele pot fi armonizate in doi timpi si trei miscari. In traducere libera, declaratiile lor inseamna ca, atat timp cat partidele pe care le reprezinta se inteleg asupra a cat din putere si resurse ii revine fiecaruia, nimic altceva nu mai conteaza.
Efectele guvernarii asupra noastra, a cetatenilor, raman chestiuni secundare.
In Romania, o armonie larga intre partide este un semn cat se poate de rau.
Pentru ca, de fiecare data cand s-a infiripat, ea nu s-a realizat in jurul unor principii juste sau pe o platforma comuna de obiective de interes national. Care a fost cea mai eficienta alianta politica de pana acum?
PSD-PNL-PC-UDMR. Forta "coalitiei 322", dupa numele sub care va intra in istorie, a fost data de aversiunea fata de un presedinte ostil si de frica de inchisoare a liderilor ei. Celalalt Frankenstein politic, "patrulaterul rosu" (PDSR-PRM-PSM-PUNR), s-a nascut din disperarea oligarhiei neo-comuniste si nationaliste ca va fi obligata sa renunte la statutul de casta privilegiata.
Nici inf
