S-a sinucis, la numai 25 de ani, din cauza certurilor cu prietena.
Este vorba de Adrian Aţiţoaiei, un tânăr din Constanţa, care a decis că viaţa nu mai are niciun rost. Şi-a cumpărat antigel şi a închiriat o cameră la Hotelul Dobrogea. A băut substanţa şi a aşteptat să moară. Câteva ore mai târziu, angajaţii hotelului, alarmaţi de faptul că bărbatul nu mai dă semne de viaţă, au intrat în cameră. L-au găsit inconştient şi au chemat imediat o ambulanţă. Poliţiştii de la Secţia 2 au sosit şi ei la faţa locului, pentru a face un minim de cercetări, deşi era evident că este vorba de o sinucidere. Adrian Aţiţoaiei a fost transportat la spital, unde a primit de urgenţă îngrijiri meciale. În ciuda eforturilor depuse de medici, a murit câteva ore mai târziu. Poliţiştii au stabilit că tânărul era foarte supărat din cauza faptului că se despărţise recent de prietena lui. Cadavrul a fost depus la Morga Cimitirului Central, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
S-a sinucis, la numai 25 de ani, din cauza certurilor cu prietena.
Este vorba de Adrian Aţiţoaiei, un tânăr din Constanţa, care a decis că viaţa nu mai are niciun rost. Şi-a cumpărat antigel şi a închiriat o cameră la Hotelul Dobrogea. A băut substanţa şi a aşteptat să moară. Câteva ore mai târziu, angajaţii hotelului, alarmaţi de faptul că bărbatul nu mai dă semne de viaţă, au intrat în cameră. L-au găsit inconştient şi au chemat imediat o ambulanţă. Poliţiştii de la Secţia 2 au sosit şi ei la faţa locului, pentru a face un minim de cercetări, deşi era evident că este vorba de