De mult timp n-a mai fost în cămară aşa o hărmălaie. Fiecare avea ceva de spus. Fiecare îşi dădea cu părerea şi nimeni nu ştia nimic. Cartofii din lada de jos ţipau ca să se facă auziţi, cum că ei au aflat de la o Ţelină bătrână că persoana cu pricina este o rudă a Ridichii Negre.
– Nu e adevărat!, ţipă Ridichea, mai neagră de supărare.
– Terminaţi!, zbieră o Ceapă Roşie, încă atârnată de un cui, lângă o funie de Usturoi. Ardeiul Gras, cel care a plecat ieri, a zis că e rudă bună cu Varza şi că Morcovul a stat chiar de vorbă cu ea. Se pare că e o persoană foarte cultă şi că... are foarte mulţi prieteni prin ţări îndepărtate.
– Serios?!, îi zise un Păstârnac bosumflat. Dacă e aşa, de ce nu stă de vorbă cu noi? Eu cred că este mai degrabă rudă cu Dovleacul sau cu Pepenaşul ăla îngâmfat din borcan. E rotunjoară la fel ca ei. E drept, că nu prea seamănă la culoare şi mai are şi un moţ pe deasupra, constată bosumflatul.
Dintr-un borcan, mulţime de ochişori bulbucaţi de Mazăre încercau să desluşească mai bine în întunericul încăperii forma şi culoarea intrusei care le stârnise interesul.
Feliile de Morcovi suspectau Murăturile, care se înghesuiau cu Ardeii din borcan, că ar fi chiar ele rude cu intrusa. Erau rotunde, unele chiar roşioare? Ce dacă erau mai mici? Puteau fi rude. De ce nu recunoaşteau?
Dintr-un borcan alăturat, Gogoşarii, roşii de mânie, începură să se agite, şi unul mai mare şi mai furios se răsti de la înălţimea raftului:
– Tăcere! Să vă fie ruşine!
Intrusa are şi ea ceva de spus
Dinspre partea borcanelor cu gemuri, dulceţuri, peltele şi compoturi din fructe se auzea o rumoare uşoară. O Prună din compot le întrebă pe boabele de Struguri din borcanul alăturat:
– Fetelor! Voi ştiţi ce-i cu zarva asta? De ce, dragă, nu poate