Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE BEM, CE MĂNCĂM/Margarină pentru brad

Publicat in Jurnalul, marți 9 decembrie 2008 ·

Înainte de a vă cumpăra bomboanele pentru bradul de Crăciun, nu vă uitaţi doar la culoarea ambalajului! Chiar dacă arată extraordinar de frumos şi se potrivesc cu globurile şi beteala, pot avea în compoziţie ingrediente care vă pun în pericol sănătatea. Bomboanele de pom cu cocos în glazură de cacao, Kpkuszos, fac parte din categoria produselor a căror etichetă trebuie să o citiţi cu maximă atenţie. Chiar dacă nu au mulţi aditivi alimentari, conţin “untură vegetală hidrogenată”, adică margarină. Aceasta este o grăsime modificată prin procedee chimice care o fac de nerecunoscut pentru organism. Astfel, acesta este pus în situaţia de a nu şti cum să reacţioneze faţă de o substanţă chimică. Ficatul şi sistemul cardiovascular sunt cele mai afectate. În urma consumului foarte mare de margarină pot apărea boli grave. Din această cauză, în multe ţări, folosirea grăsimii vegetale hidrogenate a fost interzisă sau restricţionată.

UN STRES PENTRU PANCREAS

Produsul analizat mai are în compoziţie şi o cantitate mare de glucide cu index glicemic foarte ridicat şi încărcătură glicemică mare: zahăr, sirop de glucoză, dextroză. Din această cauză, pancreasul endocrin este dat peste cap, fiind nevoit ca într-o perioadă scurtă de timp să secrete insulină în cantităţi care îl fac să se epuizeze, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Acesta ne mai spune că bomboanele Kpkuszos au un profil nutriţional extrem de dezechilibrat, conform Regulamentului European 1924/2006, pus în aplicare din iulie 2007. Produsul are printre ingrediente şi aditivul “sorbit”, care are denumirea corectă sorbitol, E420. Consumat în catităţi mari, acesta are efecte laxative. Conservantul, sorbat de potasiu, poate provoca astm şi alergii.

Din cauza compoziţiei, bomboanele de pom analizate au şi o valoare energetică foarte ridi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 34 minute
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

VIDEO O statuie a lui Evgheni Prigojin, dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg

HotNews acum 45 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, mort într-un accident aviatic în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg. Statuie

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Clubul turc Fenerbahce începe negocierile cu antrenorul Mourinho

Mediafax acum o ora
Jose Mourinho a început negocierile cu echipa de fotbal masculin Fenerbahce pentru postul de antrenor principal, a anunţat sâmbătă clubul turc din Super Lig. Tehnicianul portughez încearcă să revină în antrenorat după ce a fost demis de echipa itali

Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va câştiga majoritatea

Mediafax acum 56 minute
Primul exit poll TV arată că partidul premierului indian, Narendra Modi, va câştiga majoritatea la alegerile din India. Cele mai mari alegeri din lume s-au desfăşurat în etape, iar ultimele urne s-au închis sâmbătă. Rezultatele oficiale vor fi anunţ

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum o ora
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 2 ore
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 2 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°