In 1999, fostul premier britanic Tony Blair si fostul cancelar german Gerhard Schroeder, ambii politicieni de stanga, semnau un document comun intitulat "A treia cale" sau "Noul centru".
Teza centrala a noii doctrine a stangii care a impins social-democratia spre centrul politic, acaparand, practic, idei traditionale ale dreptei (mai putin stat, mai multe libertati economice si individuale) a fost ca, in contextual globalizarii, cel putin 50% dintre cetateni nu mai voteaza ideologia, ci succesul guvernarii. Blair a impins cu aceasta noua "tehnica" Partidul Conservator la periferia politicii, laburistii sunt si acum la guvernare si, sub mandatul lui Gordon Brown, adopta unele dintre cele mai dezinhibate masuri de iesire din criza. Schroeder nu a avut atat noroc, a castigat inca un mandat dupa adoptatea doctrinei celei de-a treia cai, dar, in 2005, a intrat in impas, a trebuit sa organizeze alegeri anticipate pe care le-a pierdut - si asa s-a ajuns la marea coalitie stanga (SPD) - dreapta (CDU), care guverneaza astazi Germania si care, in chinurile realizarii unei noi majoritati, este din ce in ce mai invocata la Bucuresti.
De ce s-a ajuns in Germania pana la o mare coalitie de guvernare? Pentru ca niciuna dintre parti nu a castigat alegerile, cum s-a intamplat acum si in Romania. Numai ca diferenta este majora si ea consta in faptul ca votul in Germania a fost atat de fragmentat, incat social-democratii, impreuna cu aliatii traditionali, verzii, nu au putut realiza o majoritate, asa cum nici crestin-democratii nu au putut realiza o majoritate impreuna cu aliatii lor traditionali, liberalii. Acest guvern de uniune nationala a fost necesar din motivele enuntate mai sus. Ce a urmat apoi? O indelunga disputa pe marginea celor mai arzatoare reforme ce trebuiau impuse in Germania - cea mai importanta dintre ele fiind reforma pietei muncii.
Cand Blair si
