Fundamentalismul musulman a fost alimentat de extremismul hindus.Istoricul indian Ramachandra Guha dezvăluie într-o amplă analiză, cauzele care au dus la ascensiunea extremismului religios în India. În octombrie 1947, la numai şase săptămâni de când India şi Pakistanul îşi câştigaseră independenţa de la britanici, premierul indian Jawaharlal Nehru adresa o remarcabilă scrisoare liderilor  tuturor provinciilor ţării.

Nehru sublinia atunci că, în ciuda creării unei patrii a musulmanilor în Pakistan, în India rămânea încă  “o minoritate musulmană într-atât de numeroasă, încât nu poate pleca niciunde în altă parte, chiar dacă ar dori-o. Este un fapt care nu poate fi ignorat.

Oricare ar fi provocările venite dinspre Pakistan sau umilinţele şi ororile la care îi supune pe non-musulmani, noi trebuie să ne purtăm de o manieră civilizată cu această minoritate. Trebuie să-i oferim securitate şi drepturi, ca într-un stat democratic”. Aceste cuvinte ar trebui acum recitite cu luareaminte.

Musulmanii, “ţap ispăşitor”?

Pe termen scurt, una dintre consecinţele  atacului de la Mumbai a fost escaladarea ostilităţii dintre India şi Pakistan. Şi, cum se întâmplă întotdeauna când relaţiile dintre aceste două ţări se deteriorează, hinduşii de dreapta au început să-i transforme în ţapi ispăşitori pe musulmanii care trăiesc în India. Speculează asupra eventualului ajutor primit de atacatori de la coreligionarii indieni şi pretind  jurăminte de loialitate de la clericii musulmani şi liderii lor politici.

Ascensiunea extremei hinduse

Scrisoarea lui Nehru din 1947 a fost răspunsul dat mişcării militanţilor hinduşi care cereau măsuri împotriva milioanelor de musulmani rămaşi în India. Trei luni mai târziu, Mahatma Gandhi, părintele naţiunii indiene şi mentorul lui Nehru, a fost ucis de un hindus fanatic. @