Un grup de generali alarmaţi de ce e la Steaua vrea să reabiliteze echipa de fotbal. Luându-i lui Jiji scumpa sa jucărie - cu care iese-n faţă; să apară la TV când vrea el; Un grup de generali alarmaţi de ce e la Steaua vrea să reabiliteze echipa de fotbal. Luându-i lui Jiji scumpa sa jucărie - cu care iese-n faţă; să apară la TV când vrea el; să-şi arate Ideia (că idei n-are!), limuzina, palatul, vălul palatin, amigdalele amare, tablourile, intestinele, răsfăţate-n sucuri gastrice ca un vânat, pac-pac!, în sos de vin etc.
Să fie Ilie Năstase, deşi s-a derobat? E cert, se pune de un complot al generalilor. Istoria are însă argumente: niciun complot contra unui Nero nu a reuşit. Jiji pare a fi p-aci. Bref! Pe mine, giuleşteanul, mă doare mai puţin asta. Eu mă uit sub podul Grant şi mă întreb: unde ne sunt generalii? Căci dacă vor să-l abdice pe Jiji acum, când Steaua joacă în Liga mare, Rapidul nu are bani nici să-şi achite curentul.
Şi nu apare niciun general. Ba, eu cred că există un grad malefic, care complotează, nu de ieri, contra Rapidului. Şi o face tenebros, mucilaginos din adâncimi, genuni şi din alte prăpăstii. El e generalul de ruladă George Copos!