Theodor Stolojan a fost asociat de-a lungul timpului „soluţiei de criză“, fie că este vorba de funcţii guvernamentale sau politice, fie de decizii luate în momente-cheie, cum ar fi retragerea din cursa prezidenţială din 2004. Sursa: Agerpres
El a debutat în acest rol de „salvator“ în toamna anului 1991. Aripa dură a FSN, grupată în jurul lui Ion Iliescu şi având la vârf alţi foşti lideri comunişti, precum Alexandru Bârlădeanu sau Dan Marţian, era nemulţumită de Petre Roman. Acesta a fost înlăturat, iar varianta aleasă a fost Theodor Stolojan, un om care părea a nu-i crea probleme lui Ion Iliescu. Timp de un an cât a fost premier (octombrie 1991-noiembrie 1992), s-a remarcat ca negociator cu minerii, dar şi prin decizii care au stârnit controverse - „naţionalizarea valutei“.
Ajutor politic
Totuşi, Stolojan a părăsit Palatul Victoria cu imaginea unui technocrat care şi-a făcut treaba. Asta chiar şi în condiţiile în care, în 1996, a revenit în prim-planul politicii susţinând candidatura lui Ion Iliescu la prezidenţiale.
Această imagine, dar şi cei şapte ani petrecuţi la Banca Mondială i-au determinat pe liderii politici să apeleze la Stolojan în situaţii delicate. În 1999, Emil Constantinescu a încercat să-l aducă drept primvicepremier în guvernul Radu Vasile, dar scenariul a căzut în urma opoziţiei PNŢCD şi a PD.
În 2000, Stolojan avea să ajungă candidat la preşedinţie al PNL şi, deşi nu a obţinut un scor spectaculos (11,78%), a fost considerat salvatorul PNL, pe care l-a ajutat să intre în parlament. El a devenit preşedintele PNL în 2002, fiind considerat soluţia de avarie în condiţiile conflictului dintre Valeriu Stoica şi Dinu Patriciu.
De la „candidat trucat al PDSR“ la „dragă Stolo“
Lucrurile nu au evoluat aşa pentru că, până la urmă, Stolojan s-a aliat cu Traian Băsescu şi
