Armata americană a comandat recent către EADS North America 39 de elicoptere UH-72A pentru care va plăti 207,7 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al companiei EADS North America. Elicopterul este bazat pe platforma Eurocopter EC 145, dar „customizat” în facilităţile SUA ale EADS, pentru a răspunde cerinţelor operaţionale ale armatei americane.
Ca o comparaţie, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative plăteşte pentru 29 de elicoptere Eurocopter EC 135, inferioare modelului EC 145, 246 de milioane de euro. Cel puţin aşa reiese din anunţul de licitaţie publicat în urmă cu trei luni de către MIRA, licitaţie bănuită că ar fi cu dedicaţie, având în vedere faptul că cererea se pliază perfect pe oferta Eurocopter.
Pentru a intra în program, EADS dă 10 miliarde de dolari bugetului american
În anul 2006, în SUA a fost iniţiat un program de „Elicopter Utilitar Uşor multirol”, pentru a asigura necesităţile US Army şi Gărzii Naţionale SUA, bazat pe platforma Eurocopter EC 145, dar „customizat” în facilităţile SUA ale EADS, pentru a răspunde cerinţelor operaţionale ale armetei americane. Pentru a avea acces la acest program, plecând de la necesităţile de elicoptere ale pieţii publice şi parapublice SUA şi pentru a penetra pe această piaţă, începând cu anul 2003 EADS , din care face parte şi grupul franco-german Eurocopter, a creat un holding, ce s-a dezvoltat permanent, fiind actualmente prezent cu companii şi divizii specializate în 32 de oraşe şi 17 state americane, derulând activităţi în domeniul elicopterelor, aviaţiei comerciale, telecomunicaţii şi securitatea frontierelor, susţinând un număr de 190.000 locuri de muncă şi contribuind cu aproximativ 10 miliarde de dolari anual la produsul intern brut al economiei americane.
În anul 2006 modelul EC 145 al Grupului Eurocopter care prin „customizare” a devenit UH-72A Lakota