N-am citit în 2008 cît aş fi vrut să citesc. N-am citit cum aş fi vrut să citesc. Am citit doar ce am vrut (pe moment) să citesc. Nerespectînd nici una dintre planificările de etapă. Într-un an frustrant pînă peste poate, în care am avut de luptat cu o calomnie şi cu o seamă de ingratitudini, în situaţii absurde, groteşti, rupte din Kafka şi din Mark Twain, deopotrivă, frustrarea cea mare a rămas tot cea a lecturilor întrerupte, a lecturilor ratate, a lecturilor deturnate, a celor făcute mecanic, a celor nesavurate (cum ar fi meritat), a lecturilor fără însemnări. Liste de titluri Pînă pe la 40 de ani (n-am zis 15, n-am zis 25, ci... 40!), am cerut liste de titluri. Unora, altora. Pe care îi credeam mai informaţi, mai detaşaţi şi mai obiectivi, mai în măsură. Reprimîndu-mi orice manifestare a orgoliului, care, la o adică, ar fi avut de ce să-şi ceară dreptul; de informat, eram informat, cel puţin la fel de mult ca şi majoritatea celor la care mă „îndatoram“. Geografia şi neapartenenţa la grupuri de forţă m-au păstrat obiectiv, iar experţi în arta lecturii rareori mi-au ieşit în cale. Am cerut totuşi acele liste. Zilele trecute, în interval de o săptămînă, mi-au fost cerute şi mie, în două ocazii diferite – un e-mail din Midwest şi un telefon din Virginia –, liste de lectură. Lucru care te face să intri în panică. E ca atunci cînd te auzi prima dată spunînd „domnişoară, data examenului final rămîne cea stabilită; nici eu, nici decanatul n-avem cum să vă ajutăm“. Iese studenta, auzi din coridor dezamăgirea la unison a grupei la aflarea veştii şi te întrebi cînd ai devenit tu... cel cu tot felul de liste. Eh, cînd? Una dintre primele liste de care îmi aduc aminte a fost cea care circula prin clasă la „Mihai Viteazul“, într-a X-a. Aţi văzut o variantă a ei cu siguranţă, chiar dacă n-aţi făcut liceul pe Republicii. E genul de listă exhaustivă, care începe cu Homer