Republicarea Originilor romantismului românesc... (prima ediţie a apărut la Editura Minerva, în 1972) este un eveniment demn de notat, întrucît lucrarea lui Paul Cornea continuă să fie o referinţă în domeniu. Nu este o carte numai de istorie literară, ci şi de istorie a ideilor, deopotrivă, după cum subliniază autorul (p. 9). Şi aceasta nu numai datorită examinării minuţioase a contextului social şi politic şi a „stării de spirit“ a epocilor în care se manifestă şi sînt produse creaţiile literare, ci şi datorită faptului că, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, literatura nu-şi dobîndise încă statutul de domeniu autonom, iar naşterea romantismului coincide cu însăşi naşterea literaturii române moderne (p. 14). „Moment de răspîntie“ politică În funcţie de structura socială a Europei răsăritene şi apusene, Paul Cornea identifică trei „fonduri comune“, ce corespund celor trei tipuri de romantism: romantismul apusean de dinainte de 1830 (anti-luminist, monarhic, religios, egoist, medievalist, deziluzionat, contemplativ etc.), romantismul apusean de după 1830 (umanitarist, socializant, energetic, activ, titanian etc.) şi romantismul răsăritean (pro-luminist, naţional, idealist, folclorizant, carbonar, militant etc.) (p. 10). Analiza originilor romantismului românesc este integrată în această tripartiţie. Cartea întîi acoperă perioada preliminariilor, a primelor creaţii şi mişcări de respingere a culturii şi a regimului fanariot (1780-1821). 1821 este interpretat de Paul Cornea în cheie paşoptistă, ca „moment de răspîntie“ politică: „Anul 1821 poate fi considerat, în mod simbolic, drept linia de clivaj care desparte societatea veche românească, încremenită în ortodoxie, patriarhalitate, moravuri semiorientale, smulsă din timp şi pasivă la apelurile istoriei, de societatea nouă, laică, occidentalizată, dinamică, reaşezată în confluenţa vremii şi deschisă dialogu