Doamnă Felicia Filip, acum, cînd aţi devenit atît de cunoscută şi de apreciată, fiind unica interpretă din lume care a cîş-tigat toate premiile „Mozart“, vă mai amintiţi cum aţi început să cîntaţi? Nu, nu-mi amintesc începutul, pentru că eu am cîntat de cînd mă ştiu. De mică am cîntat – atunci cînd eram singură, dar şi cu fraţii mei, în faţa musafirilor, ba chiar şi în autobuz...! Nu aveam nici un fel de inhibiţie. Cum aţi ales să interpretaţi operă? Aţi început ca violonistă, nu ca solistă. Mai cîntaţi la vioară? Am urmat cursurile Liceului de Muzică, la vioară, avînd chiar performanţe remarcabile pentru un elev. În ultimii ani de studiu însă, profesorii, auzindu-mă cîntînd în cor, materie ce era obligatorie, au insistat să fiu audiată de un specialist, şi astfel destinul meu s-a schimbat, intrînd la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la canto. Se pare că evoluţia mea ulterioară le-a dat dreptate. Despre dvs. s-au spus/scris lucruri foarte frumoase, caracteristici şi epitete la superlativ. Cum reuşiţi să rămîneţi cu picioarele pe pămînt şi să vă urmaţi cariera artistică cu la fel de mult entuziasm şi cu aceeaşi energie ca la începuturile carierei? Plec de la premisa că talentul este un dar pe care Dumnezeu ţi-l face şi este de datoria ta să îi mulţumeşti pentru asta în fiecare clipă, studiind, perfecţionîndu-te neîncetat. În plus, am norocul ca profesia mea să fie şi hobby-ul meu, şi de aceea le săvîrşesc neîncetat cu entuziasmul şi cu energia de care aminteaţi. Forţa şi energia îmi sînt date de căldura cu care publicul îmi răsplăteşte evoluţiile pe scenă sau mă înconjoară în viaţa de zi cu zi. Nu sînt artistul care să se declare deranjat că este oprit pe stradă sau într-un magazin pentru a i se spune că este apreciat şi iubit, pentru a i se solicita un interviu sau o fotografie. După Revoluţie, aţi ieşit din România şi aţi cîntat pe cele mai