Strania şi surprinzătoarea acuplare dintre pedelişti şi pesedişti e un fapt împlinit. Cum, de ce şi pentru ce nu mai contează când se tranzacţionează dosare penale şi bani de la stat. Cică la mijloc e interesul naţional, soarta României răstignite de criza mondială, dar asta e vrăjeală de mahala politică, pe gustul prostimii mahmure. Regruparea stângii deziliescizate sub flamura stacojiu-băsesciană ar trebui să-i facă pe alde Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici, Mihăeş, Ungureanu şi Avramescu să cerşească scuzele naţiei.
1. În inima Ardealului, la Târgu-Mureş, activiştii cei mai recenţi ai europenismului habotnic au chemat sătenii din împrejurimi să le ţină un curs de asomare porcină. Sfântul Ignat e pe aproape şi parcă-l văd dând buzna în gospodăriile ţărăneşti cu ditamai cuţitoiu la brâu. Speriaţi de repetarea ritualului păgân şi anticomunitar, comisarii bruxellezi şi-au trimis în colonie apostolii tehnicilor de asomare. Ţăranii s-au uitat lung la imaginile târâite pe ecranele sofisticate, s-au scărpinat în barba ţepoasă şi reacţionară, semn că ceva le scapă. La sfârşit, unul dintre ei a conchis sobru, pătruns de utilitatea seminarului: "Dacă aşa cere Europa, aşa facem, da’ eu la cuţit nu renunţ! Cum am tăiat până acum porcu’, la fel voi face mereu!". Zicerea mureşeanului strânge în ea întreaga filozofie a românului despre o integrare europeană ce-şi propune să strivească o tradiţie milenară. Pentru românul profund, globalizarea e primită, cu o condiţie însă: să nu se strice rânduiala pământului!
2. La fel se arată românul şi când vine vorba de anticorupţie, se preface că pricepe dojana stăpânilor euroatlantici. Îşi bălăngăne capul a aprobare, dar la vot îl izbeşte cu copita pe ministrul Justiţiei şi-l imunizează pe bănuitul Ghiveciu. "Da' cine n-are dosar penal azi?", îşi varsă crezul electoral şi existenţial alegătorul