Intr-o insemnare din toamna anului 1941, E. Lovinescu inregistreaza vizita pe care i-o face un "tanar din Sibiu" in care se vedea indreptatit sa-si puna mari sperante: "Presimt ca e "altfel", ca e un tanar "exceptional", pe care il asteapta un destin singular."
Fraza cu pricina va fi reluata doi ani mai tarziu, intr-o Planeta de tanar scriitor, care, din cauza disparitiei venerabilului critic, nu va vedea lumina tiparului decat in 1970, fiind inclusa de catre Eugen Simion in volumul 3 al Scrierilor lovinesciene. Insa deja in 1943 afinitatea dintre E. Lovinescu si I. Negoitescu (astfel se numea scriitorul sibian) nu mai era un secret pentru nimeni. Tonul calduros pe care Lovinescu raspunsese, in luna mai a respectivului an, scrisorii adresate de catre tinerii care vor intra in istorie cu numele de Cercul literar de la Sibiu (si redactate de catre Negoitescu insusi) parea sa rezolve atat problema succesiunii (pentru cel dintai), cat si pe aceea a magistraturii (pentru ultimul).
De altfel, ceea ce se constata inainte de toate la lectura publicisticii de tinerete a lui I. Negoitescu*, antologata acum intr-un volum datorat Leliei Nicolescu, este tocmai obsesia modelelor. Intre care, fireste, cel dintai ramane Lovinescu. Nu intamplator va afirma Negoitescu, atunci cand va rememora dupa trei decenii intalnirea din toamna lui '41, ca "pentru toata viata mi-am daruit intreg sufletul acelui om".
Numai ca intalnirea cu Lovinescu isi are talcul ei. Caci, venind in Bucuresti pentru a-si cumpara Istoria literaturii romane... a lui G. Calinescu si ghidandu-se prin marele oras dupa Istoria... lui G. Calinescu, Negoitescu nu va fi fost, probabil, prea surprins sa descopere pe biroul de lucru al lui Lovinescu aceeasi Istorie... a lui G. Calinescu. "E o carte mare", mi-a spus (Lovinescu), adaugand bineinteles si un "insa"..." Ei, bine, acest "insa" va avea un