Scriitorul de la pagina 3
Există şi recensăminte care te sperie, fără ca să-ţi dai seama de ce. O ştire din Franţa spune că Parisul numără câte patru şobolani de fiecare locuitor. Mie nu mi-a fost dat să văd nici unul, ceea ce înseamnă că e exagerat să punem în ecuaţie populaţia de şobolani cu milioanele de locuitori ai metropolei, că sunt două lumi paralele, care nu se deranjează prea mult una pe alta.
Ideea însă că şobolanii sunt atât de mulţi, încât s-ar impune să facem ceva şi să-i împuţinăm e prima care ne trece prin minte. Deşi, până a şti câţi sunt, nu ne-am gândit niciodată la asta. S-ar putea ca o lume fără nici un şobolan să nu fie mai bună. Pur şi simplu, nu ştim care e locul şobolanului de oraş în civilizaţia urbană.
Despre şoarecii de câmp se cunoaşte că nu trebuie deranjaţi, fiindcă s-ar strica echilibrul primordial al naturii. Medicii sunt de părere că nici cu microorganismele din trupul nostru nu trebuie să fim radicali, pentru că tulburăm, cu consecinţe imprevizibile, un echilibru intern foarte puţin studiat. Am citit un articol de ştiinţă popularizată, în care se aprecia că în om vieţuiesc cam două kilograme şi jumătate de străini microscopici. Dacă o parte din ei ar dispărea brusc, ceilalţi şi-ar face de cap şi omenirea ar dispărea.
În ceea ce priveşte recensământul şobolanilor de sub Parisul oamenilor, acesta ne stârneşte, la fel cum ne stârnesc statisticile consumului de săpun pe cap de locuitor. Oare câţi şobolani de fiecare român avem? Mai mulţi decât Occidentul sau mai puţini? Iar dacă-s mai puţini, nu cumva e de rău? Nu cumva între prosperitatea Vestului şi numărul de şobolani per locuitor există o legătură cauzală? Nu cumva societatea de consum a luat naştere şi a devenit teorie datorită faptului că şobolanii sunt aceia care au stimulat consumul alimentar?
În sine, nici o
