Muzica este cea mai puternică genă în familia sopranei Irina Iordăchescu. Artista vorbeşte la persoana întâi despre bucuriile şi avatarurile ei. Un rol principal la operă, la Scala din Milano, la vârsta de 30 de ani, fără să fi avut impresar, reprezintă cea mai mare realizare a Irinei Iordăchescu. Doar mama şi logodnicul ei îi erau familiari acolo, în publicul din sală.
- Scala din Milano este pentru o soprană ca Everestul pentru alpinist. Care a fost drumul tău spre culme?
- În 2004 am trimis Maestrului Fabio Vacchi, celebru compozitor italian, un CD-promo cu selecţiuni din apariţiile mele pe scenă. M-a contactat imediat şi mi-a propus să-i interpretez în premieră mondială lucrarea abia compusă, „Cjante“, la Festivalul de la Udine „Mittlefest“, dirijată de Maestra Claire Gibault, pe atunci asistenta marelui dirijor Claudio Abbado.
Concertul a fost un succes şi maestrul Vacchi mi-a spus, înainte să ne despărţim, că vrea să fac parte din distribuţia operei „Teneke“ pe care Scala din Milano o va monta în 2007. Eu am acceptat emoţionată, dar... n-am crezut o secundă că aşa ceva ar fi posibil! A fost! În ianuarie 2007 am primit telefon de la secretariatul Scalei şi am fost programată pentru audiţie, în faţa juriului din care făceau parte directorii Scalei şi maestrul Roberto Abbado, cel care a şi dirijat producţia.
- Ce şanse are un artist liric român să facă o carieră internaţională?
- Fără un impresar influent... mai deloc! Cel mult te poţi angaja la un teatru mare sau de categoria a doua din străinătate, în care să cânţi ani de zile roluri secundare şi rarisim unul principal. Este important să-ţi găseşti un impresar, să te prezinţi la concursuri - eu am şapte premii internaţionale - , să trimiţi materiale promo peste tot.
Aşa am obţinut cele două contracte pe roluri principale,
