Cele două partide au semnat „Parteneriatul pentru România”, document care pune bazele viitoarei guvernări paritare. Înţelegerea PDL – PSD prevede că ministerele şi judeţele vor fi alocate câte unui partid, care le va administra fără ingerinţe din partea partenerului politic. Oficial, PDL şi PSD şi-au dat mâna. Mircea Geoană şi Emil Boc au semnat, ieri, protocolul coaliţiei intitulat „Parteneriat pentru România 2008-2012”. „Am semnat parteneriatul nu pentru a reface trecutul, ci pentru a da un viitor stabil României”, a declarat Emil Boc. „La situaţii excepţionale, soluţii excepţionale”, a spus la rândul său, Mircea Geoană.
Cele două partide se angajează să îşi păstreze şi să-şi respecte identitatea doctrinară şi ideologică, precum şi apartenenţa la famiile lor politice europene. Fiecare partid va avea candidat propriu la preşedinţie.
PDL şi psd nu mai au voie să se certe
În spatele declaraţiilor, rămâne însă împărţirea dură: Un ministru al unui partid va avea secretarii de stat de la acelaşi partid, iar unde consiliul judeţean este dominat de unul dintre partide, prefectul va fi de aceeaşi culoare politică.
Protocolul poate înceta în cazul în care se încalcă programul de guvernare sau vreo înţelegere ulterioară.
Documentul face referire la o structură de conducere numită BPCC- Biroul Politic de Coordonare a Coaliţiei, ca fiind forul care constată încălcarea înţelegerilor. În BPCC , PDL şi PSD vor fi reprezentaţi în mod paritar. PC va avea un reprezentant. Vor fi sancţionate atacurile între reprezentanţii PSD şi PDL. Dacă se va revoca un ministru, premierul va propune o persoană de la partidul care primise iniţial portofoliul.
La Justiţie, un independent
După negocierile din ultimele zile s-a convenit ca portofoliul de la Justiţie să revină unui independent. Acesta v