PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNE
Dacă negocierile politice vor decurge la fel ca până acum (iar optimismul declarat public al preşedintelui Băsescu mă face să cred că nimic serios nu pare a mai sta în calea oficializării cumetriei PD-L-PSD), România va fi condusă, prima oară după multă vreme, de o coaliţie cu o soliditate zdrobitoare. Cu sau fără UDMR înauntru, construcţia politică de stânga-dreapta, girată şi încurajată pe model german de şeful statului, dacă va şi funcţiona decent, riscă să strivească orice urmă de opoziţie.
Traian Băsescu are tot interesul ca PSD şi PD-L să se suporte măcar vreun an de zile. Pentru că vrea să câştige un nou mandat la Cotroceni (şi cine de la PSD s-ar arunca inconştient în a-l concura cu şanse pe mentorul concordiei naţionale de dragul ţărişoarei?), pentru că vrea să reformeze Parlamentul întru triumful unicameralismului şi să schimbe Constituţia fix după gustul lui de preşedinte-jucător. Iar toate astea la un loc se pot obţine doar cu ajutorul şi complicitatea unei majorităţi parlamentare care să calce totul în picioare: electorat propriu, principii, doctrine, morală, bun-simţ. Cum doi ani am avut un guvern de 20%, se pare că va trebui să ne obişnuim ca, până la alegerile prezidenţiale, să căutăm cu lumânarea şi oglinda urme de viaţă ale opoziţiei. Mai ales că, dacă şi după ce guvernul de strânsură al lui Theodor Stolojan va trece prin Parlament, bag mâna-n foc că destule înalte conştiinţe liberale ale uninominalului vor migra către stabilitatea financiară ce le va fi oferită de împărţitorii oficiali ai resurselor bugetare ale ţării.
În ciuda tuturor asumărilor televizate de responsabilitate, decizia de acţiune comună a PD-L şi PSD e profund imorală. Pentru că oricărui om raţional i-ar fi greu să acceptat că două partide care s-au spurcat în piaţa publică de când s-au desprins din trupul
