La jumătatea sezonului, campioana en-titre este scoasă momentan din lupta pentru titlu, în timp ce echipa constănţeană îşi consolidează poziţia de lider
HCM Constanţa a învins, sâmbătă, pe teren propriu, scor 31-30 (12-12), pe Steaua Bucureşti, într-un joc contând pentru etapa a XIII-a a Ligii Naţionale, ultima a turului de campionat.
Oaspeţii încep bine partida şi, după un debut echilibrat, conduc cu 7-5 şi 8-6 pe tabela de marcaj, dar HCM revine repede, prin două goluri spectaculoase încrise de Laurenţiu Toma. Tensiunea derbiului se face simţită şi în teren, acolo unde Hejtmanek şi Stavrositu au ceva de împărţit pe semicerc şi sunt trimişi pe banca de reserve, timp de două minute, de arbitrii Barbu şi Nica. La pauză, cele două formaţii erau la egalitate, 12-12. Imediat după revenirea de la cabine, pentru prima dată în acest meci, formaţia constănţeană intră în avantaj de două goluri (15-13), iar apoi 16-14. Diferenţa de pe tabelă este anulată de două goluri marcate de antrenorul-jucător al Stelei, Bozo Rudic. După o primă parte cu multe intervenţii salvatoare, Rudi Stănescu îi lasă locul lui Mihai Popescu în poartă, acesta apărând la fel de bine şi permiţând HCM-ului să ia avans. Astfel, Toma, cu un nou gol de efect, şi Buricea, pe contraatac, duc formaţia gazdă la 21-18, în minutul 43. Spectaculozitatea întâlnirii este susţinută apoi de aeriana dintre Buricea şi Băiceanu, care ridică Sala Sporturilor în picioare. Următoarele minute au găsit o singură echipă pe teren, constănţenii mărindu-şi avantajul, în minutul 54, la şase goluri, scor 29-23, în urma unor reuşite de excepţie ale lui Csepreghi. Deşi meciul părea încheiat, Steaua revine în joc pe fondul unei relaxări premature a elevilor lui Zoran Kurtes. Astfel, cu un minut înainte de final, campioana en-titre se apropie la două goluri, 30-28, după reuşitele celui mai bun jucător al