Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţ cu judeţ

Publicat in Adevarul, luni 15 decembrie 2008 ·

Numărul cazurilor de abandon al nou-născuţilor în maternităţile din judeţul Bacău a scăzut faţă de anul trecut. În Orăşelul Copiilor din Ploieşti, minorii primesc alcool drept premii la jocurile pe care le câştigă. Lucrările de renovare a 12 străzi din municipiul Călăraşi vor fi finalizate până la sfârşitul anului. Porcii din judeţul Mehedinţi nu vor fi sacrificaţi prin metoda impusă de normele europene. ALBA. De astăzi, pe Platoul Romanilor din Alba Iulia va fi deschis un târg specific Crăciunului, cu produse culinare, obiecte de artizanat şi decoraţiuni interioare.

ARAD. Azi, la ora 17.00, Palatul Administrativ din Arad va găzdui vernisajul unei expoziţii de icoane pe sticlă. Fondurile colectate vor fi donate unei şcoli de pictură pentru tineri defavorizaţi. 

ARGEŞ. În perioada 15 -19 decembrie, la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, se desfăşoară  manifestarea folclorică de colinde “Deschide uşa, creştine”. 

BACĂU. Numărul cazurilor de abandon al nou-născuţilor în maternităţile din judeţ a scăzut de la 62, câte au fost înregistrate anul trecut, la 38, anul acesta.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Cei 150 de elevi din localitatea Matei sunt nevoiţi să înveţe în condiţii improprii pentru cursuri, în patru case din comună, de mai bine de un an. Din lucrările de reabilitare şi modernizare a şcolii din localitate, care au început în decembrie 2007, nu s-au realizat până acum mai mult de 15%, din cauza lipsei de fonduri.

BOTOŞANI. Lucrările de renovare şi modernizare la adăpostul de noapte din oraşul Botoşani au fost finalizate. Cu o capacitate de 40 de locuri, centrul poate adăposti permanent 16 bătrâni şi 24 de oameni nevoiaşi pe timp de noapte. Renovarea adăpostului a fost realizată printr-un proiect derulat de Ministerul Muncii, în valoare de 770.000 lei.

BRAŞOV. Brazi se găses

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 33 minute
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 3 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 2 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Două persoane au fost trimise în judecată în dosarul exploziei de la Crevedia

Mediafax acum o ora
„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în calitate de asociaţi şi administratori în drept şi în fapt ai unei societăţi comerciale, în mod sistematic, au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare a acesteia grefată pe încălcare

Zelenski îi așteaptă pe refugiații ucraineni să se întoarcă acasă imediat după încheierea războiului. „Vor fi multe locuri de muncă”

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat marţi, 11 iunie, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa. Nu are sens să încerci să-i motivezi pe ucrainen

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

HotNews acum o ora
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Nicuşor Dan: Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente

Mediafax acum o ora
„Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România. Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale car

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°