Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetarea în mediul virtual

Publicat in Jurnalul, luni 15 decembrie 2008 ·

Cercetătorii Institutului Naţional de Standarde şi Tehnologie (SUA) au conceput un laborator virtual pentru a facilita interpretarea seturilor de date obţinute în urma unor experimente ştiinţifice.

Tehnicile de calcul paralel şi accesibilitatea tot mai lar­gă a supercomputerelor au făcut ca astfel de date complexe să devină rezultate obişnuite în institute de cercetare precum NIST. A apărut prin urmare şi necesitatea descoperirii unor metode cât mai eficiente de interpretare a acestor informaţii.

Şi cum se poate face acest lu­cru mai uşor decât într-o manieră interactivă? Aici intervi­ne laboratorul virtual, un sistem compus din unul sau mai multe ecrane mari de proiecţie care încorporează teh­no­lo­gii din domeniul display-urilor stereoscopice, vi­zua­li­zare pe­ri­fe­rică sau chiar tehnici de detectare a mişcării ca­pului pentru o perspectiveă cât mai realistă.

Sistemul confi­gu­rat în ca­drul NIST este compus din două adevarate ziduri formate din astfel de ecrane, având dimensiunile de 2,44 m X 2,44 m. Realitatea virtuală prin imersiune (cum mai este numit acest tip de laborator) este încă o tehnica emergentă, care valorifică aptitudinile umane în ceea ce priveşte re­cu­noaş­te­rea unor modele prin oferirea unui mediu în care ima­gi­ni­le stereoscopice (în relief) îmbunătăţesc percepţia adân­ci­milor iar vizualizarea periferică oferă un context mai re­le­­vant pentru intuitţia umană.

Scufundarea într-un laborator virtual în care poţi vedea modelaţi tridimensio­nal ato­mii şi felul în care ei se mişcă într-o reacţie chimică, vi­zua­li­zarea nanostructurilor sau inspectarea la nivel mi­cros­co­pic a pereţilor unei clădiri neconstruite înca sunt doar două dintre experimentele desfăşurate în cadrul laborato­ru­lui virtual al NIST. Specialiştii, prin intermediul unor ochelari spe­ciali şi ai unor programe soft

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 38 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA pentru fraudarea Economat Sector 5

Wall-Street.ro acum 17 minute
Fostul primar Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5. Anunțul a fost făcut de procurorii de la Direcția Național

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum 30 minute
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum o ora
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°