Marko Bela • "Ideea ca reprezentantii UDMR sau reprezentantii comunitatii maghiare din Romania ar putea fi numai executanti, numai nivelul doi sau gradul doi in cadrul institutiei guvernamentale, dupa ce noi am dovedit ca putem fi parteneri egali si ca putem avea o contributie importanta la rezolvarea unor probleme de interes general, nu poate fi acceptata de noi", a precizat Marko Bela
Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca propunerea PDL privind acordarea unor posturi de secretar de stat intr-un Guvern PDL-PSD este inacceptabila si ca Uniunea va fi in opozitie in Parlament.
Marko Bela a amintit contributia UDMR la integrarea euro-atlantica a Romaniei si a spus ca Uniunea nu poate accepta pozitia de executant in noul Cabinet. "Ideea ca reprezentantii UDMR sau reprezentantii comunitatii maghiare din Romania ar putea fi numai executanti, numai nivelul doi sau gradul doi in cadrul institutiei guvernamentale, dupa ce noi am dovedit ca putem fi parteneri egali si ca putem avea o contributie importanta la rezolvarea unor probleme de interes general, nu poate fi acceptata de noi", a precizat Marko Bela. Potrivit acestuia, acceptarea ofertei PDL ar insemna ca Uniunea sa se angajeze in executarea unui program guvernamental la a carui elaborare UDMR nu a participat si despre care, in acest moment, reprezentantii Uniunii nu stiu ce va contine. Pe de alta parte, presedintele UDMR si-a exprimat speranta ca programul de guvernare va contine o oferta in ceea ce priveste relatiile interetnice si o ofera catre comunitatea maghiara. "Nu ne putem asuma un rol de executant al programului si al deciziilor care nu sunt ale noastre", a subliniat Marko. Uniunea va sprijini toate initiativele si masurile care vor fi luate de viitorul Executiv in interesul reformei. "Vom avea in continuare aceeasi menire, de a sus