Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metrosexualii, un produs al modernităţii?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 decembrie 2008 ·

Mereu în pas cu moda, stilat, cu un simţ estetic puternic şi care se preocupă foarte mult de felul în care arată. Cheltuieşte mulţi bani pe produse cosmetice şi garderobă, având un ritual de infrumuseţare zilnic. Îşi petrece mult timp prin magazine, intră în "beauty shop" de câte ori are ocazia şi nu uită să meargă la sală de mai multe ori pe săptămână. Acesta este metrosexualul. Sursa: Reuters

1 /. Termenul de „metrosexualitate” , folosit pentru prima dată în 1994, de către jurnalistul Mark Simpson, de la cotidianul britanic The Independent, poate fi văzut ca o împotrivire la rolurile de gen stereotipic şi tradiţional masculin. Este important de precizat că, deşi seamănă cu termene precum "homosexual", "bisexual" şi "heterosexual", care se referă la orientări sexuale, „metrosexualitatea” nu are nimic în comun cu orientarea sexuală. „Un James Bond urban” Psihologul Bogdana Bursuc a făcut un portret robot al bărbatului metrosexual. „Este o persoană care se îngrijeşte mult mai mult faţă de cum suntem obişnuiţi să observăm bărbaţii. Ei răspund, într-un fel, la alte valori decât cele obişnuite. Aceştia au o igienă deosebită a feţei, lucru pe care bărbaţii îl trec mai repede cu vederea. Utilizează multe dintre obiceiurile de îngrijire care sunt feminine”, a explicat specialistul. Bărbatul metrosexual poate fi considerat un „James Bond mai urban”, în opinia analistului de modă Alin Gălăţescu. „La noi încă se mai confundă metrosexualitatea cu zona gay, deoarece ei sunt primii care s-au apropiat de aceste caracteristici. Metrosexualul este, însă, acel tip de bărbat foarte îngrijit”, a subliniat analistul. Referitor la părerile potrivit cărora metrosexualilor le lipseşte masculinitatea, psihologul contactat de evz.ro a precizat că „aceste lucruri nu îi fac mai feminini, ci îi fac metrosexuali, în sensul că sunt mult mai îngrijiţi decât ceilalţi. Imaginea contează foarte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum 59 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 3 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°