Vocile care se tem ca o coalitie de 70% impinge Romania spre dictatura par a fi desprinse din povestea drobului de sare. Sunt sanse minime ca alianta PSD-PDL sa dea un guvern unitar si functional, darmite sa fie capabila de conspiratii reusite impotriva democratiei. Oricum, o larga majoritate nu inseamna automat dictatura, acestea nu se bazeaza de obicei pe majoritati parlamentare.
Nefiind o reteta pentru dictatura, noua alianta va fi insa o reteta sigura de galceava si gherila politica. Marea coalitie va insemna transferul luptei politice din Parlament in interiorul Guvernului. Protocolul noii aliante prevede optimist ca aceasta va dura patru ani. Ar fi o premiera absoluta in acesti optsprezece ani. Nici una dintre aliantele parlamentare sau electorale din acesti ani nu a rezistat un mandat intreg. Nici macar alianta dintre FDSN si satelitii sai PDAR, PRM si PUNR.
Un calcul simplu arata ca am avut mai mult timp guverne minoritare in Parlament (Vacaroiu, Nastase, Tariceanu II) decat majoritati formale. De remarcat ca toate aliantele de pana acum, cea creata in jurul FDSN, CDR-PD si PD-PNL-UDMR, au fost mai apropiate ideologic si nu au fost marcate de o istorie de dusmanie reciproca, asa cum este incercarea de acum. Experienta scurtei noastre democratii arata o tendinta permanenta spre ruperea intelegerilor, chiar si intre parteneri ceva mai compatibili.
Mai mult chiar, modul in care este cladita noua constructie politica o face din nascare predispusa la crize. Este bizar ca doua partide care pana mai ieri isi propuneau in mod public sa se anihileze reciproc au sarit direct la aliante politice nationale si locale si la supervizarea externa a deciziilor Guvernului. Noua alianta aduce cel mai mult cu cea mai deficitara constructie politica de pana acum, anume alianta CDR-PD, cu celebrele ei Cocopo si Cocopa duse pana la nivel de judete. Dubla
