Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PĂNĂ ÎN 2010/Imobiliarele, în agonie

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 decembrie 2008 ·

Preţurile foarte mari şi prudenţa excesivă a bancherilor de a mai acorda împrumuturi clienţilor lor au făcut ca piaţa imobiliară să regreseze rapid, situaţia deteriorându-se dramatic după declanşarea crizei financiare.

Criza imobiliară din Statele Unite s-a răspândit în întreaga lume, ducând la blocarea pieţelor

Foto: Brian Snyder/Reuters

Vestea şi mai rea este aceea că tendinţa aceasta va continua cel puţin doi ani, potrivit analizelor făcute de experţii imobiliarelor, citaţi de presa franceză. Avântul imobiliar, care s-a produs după cel al internetului, s-a potolit brusc, mai întâi în Statele Unite, încă din vara anului 2007, când gospodăriile americane mai fragile au început să aibă probleme cu plata ratelor la bancă, pentru locuinţele pentru care făcuseră împrumuturi ipotecare.

DEZAMĂGIRE

Astfel, a venit primul val de case ce le-au fost luate înapoi datornicilor, pe care instituţiile financiare de credite le-au vândut apoi în "pachete" investitorilor imobiliari cu dare de mână, dar şi dornici să scoată profituri grase din revânzarea acestora. Dar, spre dezamăgirea lor, nu au reuşit să facă mare lucru. Din contră, au văzut că preţul achiziţiilor pe care le făcuseră scădea pe zi ce trece, iar dacă vindeau o făceau în pierdere. Investitorii imobiliari au reuşit să provoace panică şi suspiciune în finanţele mondiale. "Sistemul s-a răsturnal într-un fel foarte brutal", explică Philippe Waechter, director de cercetări economice la Natixis Asset Management, adăugând că "finanţarea produselor imobiliare a devenit mai tradiţională şi mai prudentă". Rezultatul a fost acela că potenţialii achizitori s-au văzut privaţi de credite, din cauza bancherilor care au devenit foarte sceptici în ceea ce priveşte posibilitatea beneficiarilor creditelor de a le achita, pe de-o parte, şi din cauza creşterii ratei şomajului. Toate ace

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 19 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 27 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°