Pentru Paşa, excursia ordonată din decembrie ’89 în România a rămas una de suflet. Locotenent în Batalionul 114 “Spetznaz” al GRU, serviciul de informaţii al Armatei Roşii, a fost recompensat cu misiunea de a fi turist, după ce şase luni fugărise nişte lupi pe gheţuşul din Siberia şi-i muşcase de beregată ca să se înveţe minte. Făcuse băşici în tălpi, înspre degetele mari de la picioare, pentru că mersese prea mult pe vârfuri. La ei, la luptătorii “Spetznaz”, călcâiul bocancului este fixat în vârf, pentru inducerea în eroare a urmăritorilor. Aşadar, după atâta mers pe jos, când a primit cheile de la Lada cea roşie îi venea să sară în sus de bucurie.

Pârrr – pârrr – pârr, a ajuns la Iaşi pe 14 decembrie, dar cum era prea mare aglomeraţie de colegi, a luat harta din torpedo şi şi-a fixat traseul până la Timişoara. A fost fermecat de frumuseţile României, de cenuşiul prevestitor, de ceaţa lăsată în botul maşinii. Şi la Timişoara a dat de camarazi, turişti meticuloşi, atenţi şi interesaţi. A oprit la o sută de metri de casa popei aceluia, Tokes, şi a aşternut pe capotă o Pravda, cât să primească deasupra conserva de stavrid şi feliile ordonate de pâine. În timp ce îmbuca, îl privea pe popă cum apărea şovăitor de după perdea. Vizavi deja începuse spectacolul, tramvaie blocate, manifestaţie în toată regula, cu scandări împotriva tovarăşului Ceauşescu. “Bun”, şi-a zis şi, cum terminase de înfulecat, a mutat Lada la câteva străzi, într-un colţ întunecat. Un loc pentru privit băieţii aceia hotărâţi care spărgeau cu bâte, cu biciuri, cu bile geamurile magazinelor din cotlonul de oraş. Ar fi avut ceva amendamente de adus, pentru un mai mare randament în sfărâmat împrejurimile, dar s-a declarat până la urmă mulţumit. Oricum trebuia să-şi facă siesta. A văzut, totuşi, prin preajmă, nişte inşi care filmau şi nu aveau semnalmentele spărgătorilor, aşa cum le primis