Emilian Marcu Faptul de a scrie o tableta pe saptamana la ziar are si o parte destul de incomoda. Abia terminasem articolul ce urma sa apara in BUNA ZIUA IASI, articol ce purta titlul "In pat... cu dusmanul" si deodata, iata ca vine marea surpriza. Conform unui obicei al casei, domnul T. Stolojan isi inainteaza, fara nici un comentariu, renuntarea la desemnarea facuta, desemnare pe care o primise cu un entuziasm greu de stopat, dar si de imaginat.
Ce l-a determinat sa ia aceasta decizie nimeni nu stie. Poate ca nici chiar el nu stie exact de ce numai lui i se intampla toate acestea. Dupa toate cele intamplate, dupa suita de renuntari (specialitatea casei), putem trage concluzia ca T. Stolojan contrazice chiar preceptele biblice si anume: Nu da, Doamne, omului cat poate el duce. Acest precept nu este valabil si in cazul lui. El se pare ca nu poate duce nimic. Dar, in definitiv, problema Romaniei nu este T. Stolojan, ci chiar formarea noului guvern care sa conduca in aceasta perioada cu totul speciala. Si cine era cel mai nimerit si mai potrivit om in care sa aiba incredere totala presedintele T. Basescu daca nu omul de casa, gornistul de serviciu de pe redutele politice, Emil Boc? Si iute, pe nebagare de seama, prestidigitatorul de exceptie al tarii scoate din palaria cotroceniana porumbelul, alb si imaculat, numai bun de guvernat pe care il indeamna sa zboare. Il husuieste cum se spune in popor. Dupa ce fumul alb de la palatul Cotroceni, transformat asa cum spunea cineva mai demult, in palatul Trei coceni, se lasase peste tara si peste cele doua partide asezate comod in pat cu dusmanul de moarte ca in Patul lui Procust, pentru domnie, dupa ce perechile erau deja formate: Geoana si Elena Udrea, Ponta si Raluca Turcan, Hrebenciuc si Sulfina Barbu, in locul lui Emil Boc cu Oana Mizil se instaleaza acum, confortabil, Anca Boagiu si astfel perechile er
