Ca să citeşti, să înţelegi şi mai ales să te exprimi în legătură cu Maestro, cel mai recent roman al lui Stelian Tănase, ai nevoie de o anumită disponibilitate. O disponibilitate pe care puţine cărţi o mai reclamă. Maestro e o carte stranie, o carte scrisă să nu-ţi placă. Te respinge, te refuză brutal. Autorul pare să se folosească de mijloacele de seducţie ale literaturii în sens contrar. Pur şi simplu nu vrea să-şi cucerească cititorul. Cel puţin nu imediat. Sau e exclusivist. Am putea spune că Maestro îşi selectează cititorii. Îşi rezervă acest drept şi pentru că, nu-i aşa?, Stelian Tănase este o persoană publică şi cărţile sale se vînd oricum bine. Maestro e un roman compus din antiromane, o carte neprietenoasă, deloc comercială, despre mass-media, rating şi prime-time. Ne aflăm în plin paradox. Cum să livrezi o poveste despre cea mai populară instituţie din lume, televiziunea, prin nişte mijloace deloc convenţionale? Dacă nu eşti foarte atent sau dacă, pur şi simplu, nu eşti suficient de perseverent în lectură, cartea te trădează, nu te acceptă în lumea ei. La început te crezi pierdut într-un hiperrealism ce înghite totul pe nemestecate, fără selecţie, fără discernămînt critic. Frazele par aruncate în pagină fără nici o noimă, multă vreme nu se întrezăreşte nici o structură, nici o arhitectură care să corijeze impresia de haos şi arbitrarietate. Privită la macroscop, lumea e, nu-i aşa?, monstruoasă şi lipsită de sens. Cum pare oare o colonie de acarieni mărită de mii de ori? La fel ca realitatea din Maestro. De aceea romanul convinge mai greu. Cititorul trebuie să depăşească mai multe piedici, în principal pe aceea dată de frustrarea de a fi controlat, fără a avea posibilitatea să controleze şi el. Între text şi destinatar e o luptă inegală. Sînt mai multe bătălii? E un război? Vom vedea la sfîrşit. Dincolo de rama firescului şi a naturalului Cartea e sc