Pe 21, 22 şi 23 decembrie, de la ora 18.30
Luna aceasta, Opera Naţională Bucureşti se gândeşte la micii săi spectatori, pregatindu-le o serie de evenimente speciale. Pe 21, 22 şi 23 decembrie, ONB le dăruieşte copiilor trei reprezentaţii ale unui spectacol inedit, programate să înceapă de la ora 18.30. Sub titlul Scrisori pentru Moş Crăciun, evenimentul va reuni momente de balet, teatru, colinde şi, fireşte, surprize. Conceptul spectacolului a fost realizat de Cultural Communication, scenariul îi aparţine lui Carmen Croitoru, regia este semnată de Gelu Colceag, iar coregrafia - de Roxana Colceag. Scenografia poartă semnătura Adrianei Urmuzescu. În cele trei seri de poveste vor evolua corul de copii Bim-Bam, elevii Studioului M Balet din cadrul Operei Naţionale şi invitaţii speciali George Ivaşcu, Anca Ţurcaşiu şi Mihai Perşa. (D.P.)