Aurelia Mocanu este criticul de arta care a dat anul trecut o "cinzeaca" in expozitia Jubireli (50 de ani de munca si viata), pe care a generat-o prin invitatii sai, rugati sa ofere cadouri manjabile. Jurnalist de radio din 1995 si cronicar de presa scrisa, cu antecedente redactionale la regretata revista Arta a UAP, Aurelia Mocanu este si o "Relly Poppins" pentru generatiile de tineri artisti.
- Cum se vede, zburand cu umbrela, peisajul nostru expozitional?
- Eu vad un soi de desertificare a simezelor, decurgand in primul rand din povara mobilitatii la orele cand se pot vedea, la lumina de zi, productiile plastice.
Numele importante din arena culturala, eventualii colectionari sau oamenii cu putere economica nici macar nu mai pot parca o masina intr-un spatiu central, sa vada o expozitie. Tineti cont ca mai toate salile se inchid la ora cand oamenii activi se mai elibereaza.
Ergonomic vorbind, accesul la o expozitie a devenit foarte dificil, aproape o aventura oraseneasca. Nu mai pomenesc de demantelarea imobiliara a Uniunii Artistilor Plastici, a galeriilor si atelierelor ei.
Este apoi cazul antipaticei plasari si receptii militarizate de pe colina-maidan a Muzeului de Arta Contemporana, la care se ajunge "greu" din toate punctele de vedere, fie ele informationale, urbane, patrimoniale...
Apoi, expozitia a devenit pentru artist un autogol, daca nu chiar un viol economic si sufletesc. In afara prietenilor, care deja te cunosc, si a alaiului tragi-comic de pomanagii ai piscotului festiv, sensul iesirii in public nu mai reprezinta o miza decat in conditii de adevarat show mediatic.
Care e in primul rand o fapta de echipa scump platita. Eu simt, in gherila mea urbana, cat de greu e sa vad la timp cat mai multe expozitii. Apoi constat ca nu prea am cu cine sa le dezbat. Nici chiar cu artistii din anturajul expozantului. Imi