Cateva fapte. Alegerile pe sistem proportional au produs un parlament fara nici un castigator clar. Din contra, au produs doua partide PSD si PD-L practic la egalitate pe primul loc, dependente de colaborarea celui de-al treilea pentru a forma un guvern. Niciunul din cele doua partide nu a ajuns la o intelegere cu PNL, care a solicitat in schimbul sprijinului postul de premier. Singurele alternative au ramas o guvernare minoritara, cu consecintele previzibile ale unei astfel de solutii, si o “mare” sau daca vreti “monstruoasa” coalitie intre PD-L si PSD.

Presedintele Romaniei are prerogativa desemnarii candidatului la postul de premier, ca paranteza, daca n-ar fi avut-o probabil ca cele doua partide s-ar fi certat pana in 2012 apropo de cine a castigat alegerile si trebuie sa dea premierul. Presedintele mai poate dizolva parlamentul in cazul in care doua propuneri de guvern sunt respinse. Astea sunt toate puterile relevante pe care le are Traian Basescu in virtutea functiei sale, in rest se poate baza doar pe influenta sa politica. Tinand cont de circumstante, de faptul ca alegerile prezidentiale sunt anul acesta, de faptul ca vorbim de o coalitie de parteneri egali (si venind din directii antagonice), si de lipsa de alternative, influenta politica a presedintelui, mai ales asupra jumatatii PSD a guvernarii, este, optimist spus, aproape nula. Prin urmare, dl Basescu a jucat si poate juca in toata aceasta trebusoara a formarii unei majoritati parlamentare si a unui guvern un rol absolut marginal.

Astea sunt faptele. Dincolo de asta incepe fictiunea de presa, si e o fictiune mediatica intr-atat de groasa incat a ajuns efectiv sa nu mai fie sesizata, si sa fie luata drept realitate. E o fictiune construita pe o obsesia legata de personajul politic care sta la Cotroceni.

Intr-o parte, e versiunea mesianica (pe care o impartaseste uneori