Asistam la nasterea inca unui guvern bazat pe coalizarea mai multor partide. Coalitiile de pana acum, formate in 1996 si 2004, au fost bazate pe afinitati, daca nu doctrinare, macar conjuncturale (inamicul comun). Ele au stat sub semnul ineficientei si al galcevilor interne. Partidele componente se dovedisera in cele din urma a fi preocupate mai degraba de dobandirea unei suprematii asupra aliatilor decat de buna guvernare.
De data aceasta, asistam la formarea unei coalitii intre doua partide care nu au doar orientari doctrinare adverse, dar pana acum se autodefinisera ca inamici ireconciliabili, in ciuda originii comune. Singurul liant in aceasta uniune nefireasca il constituie dorinta comuna de a guverna.
La formarea trecutelor guverne, negocierile pentru ocuparea fotoliilor guvernamentale s-au purtat mult mai putin transparent: din spatele usilor inchise s-a iesit abrupt cu cate o lista de ministri ambalati in sosul competentei manageriale si al coeziunii de echipa. S-a incercat de fiecare data crearea iluziei ca s-a alcatuit o echipa. De aceasta data, targurile s-au facut la vedere. Nu stiu ce a vrut sa spuna dl Boc la inceputul negocierilor, cand afirma ca "prioritatile noului guvern vizeaza competente si domenii de activitate", de vreme ce portofoliile s-au impartit intre partide exclusiv dupa criteriul "una mie, doua tie", indiferent de calitatile potentialilor ocupanti. Algoritmul utilizat sugereaza, mai degraba, un partaj: tie iti las casa, eu iau masina si fotoliile florentine, daca vrei discurile si argintaria, atunci sa-mi dai televizorul si pernuta mov; pentru ca nu esti de acord sa iau eu tabloul din sufragerie si nu pot accepta sa-ti ramana tie, il vom dona unui azil de batrani. Tare curios as fi sa aflu care a fost ultimul minister adjudecat.
Ca sa nu existe dubii, s-a stabilit separarea totala a jurisdictiilor: o
