Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetele din Cluj plang dupa strainii de la CFR

Publicat in Cancan, sâmbătă 20 decembrie 2008 ·

ASTEPTARE. Cea mai mare dorinta a fetelor din Cluj este sa-l aiba din nou pe Cristian Fabbiani printre ele PROTECTOR. Cadu nu este capitan numai in teren ASCUNS. Desi este insurat, Culio nu poate refuza propunerea de a face o poza REGE. In vremurile bune, Fabbiani facea spectacol TUPEU. Manuel Jose este mult mai indraznet decat in teren SCHIMBARE. In cluburi, Dani devine mijlocas protector Frumoasele petrecarete care populeaza cluburile din Ardeal nu mai au parte de Sarbatori fericite. Strainii campioanei s-au intors in tarile de origine pentru a-si petrece vacantele.

Gabriel Esanu

"Vreau sa-mi petrec Sarbatorile acasa, impreuna cu familia". Aceasta este afirmatia tuturor jucatorilor straini de la CFR Cluj, care a provocat multa dezamagire fetelor frumoase din Cluj. Cu putin timp in urma, Cadu, Galiassi, Culio, Manuel Jose, dar in primul rand Nuno Claro faceau furori prin localurile de noapte. Portarul portughez, care a fost titular cu Chelsea, nu a ratat pe niciuna dintre "focoasele" care si-au pus ochii pe el. Totusi, cea mai mare suparare a fetelor din Cluj vine in urma zvonurilor tot mai intense ca "visiniii" s-ar putea transfera la alte echipe in aceasta iarna. Divele din Gruia suspina si se tem ca nu ii vor mai vedea niciodata pe fotbalistii alaturi de care au petrecut multe nopti fierbinti. Culio, care, desi este insurat, reprezenta o mare atractie pentru domnisoare, este la un pas de Rubin Kazan, unde frumoasele rusoaice l-ar putea face sa uite de aventurile din Cluj. Daca in ceea ce-l priveste pe argentinian, romancele s-au resemnat deja cu infrangerea, ele se roaga de Iuliu Muresan sa nu mai vanda si alti jucatori, ba chiar sa mai aduca intariri. Sarbul Rade Veljovic este un tanar care promite mult din acest punct de vedere.

@N

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 52 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 4 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 5 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°