Espanyol - Atletico Madrid 2-3 | Inca un meci spectaculos in Primera Division! Fara capitanul Raul Tamudo, in continuare accidentat, Espanol s-a vazut infranta pe teren propriu in fata lui Atletico, o echipa mult mai energica si hotarata. Golurile frumoase reusite de Maxi Rodriguez si Kun Aguero au asigurat trei puncte pentru madrileni, care au urcat pe pozitia secunda in Primera Division.
Maxi ('6) a deschis scorul la capatul unei faze spectaculoase reusita de Kun Aguero, care a trecut cu usurinta de doi jucatori ai gazdelor, a patruns in careu si i-a pasat coechipierului sau, care nu l-a iertat pe Kameni. Aguero a mai ratat o ocazie importanta in prima repriza - sut putin pe langa poarta, in diagonala - dar Espanol dadea semne de revenire.
Leo Franco apara sutul lui Garcia din lovitura libera iar Sergio Sanchez ('60) restabileste egalitatea, cu un sut puternic din interiorul careului. Finalul meciului a fost exploziv. Aguero ('81) marcheaza cu mult noroc. A fost lansat de Sinama-Pongolle, Jarque a incercat sa il deposedeze prin alunecare, mingea a ajuns tot la Aguero, sutul sau este blocat in prima instanta de un fundas, dar argentinianul intra din nou in posesia balonului si trage la coltul scurt, izbutind sa inscrie.
Nene ('85) marcheaza un gol incredibil, dar reusita este anulata pe motiv de offside. Gazdele atacau cu toate liniile iar Atletico a lovit pe contraatac. Maxi Rodriguez ('90) a scapat spre poarta, a fost ajuns insa din urma de doi fundasi pe care i-a driblat si a sutat puternic, sub bara. Imediat, gazdele repun mingea de la centru, ajung in preajma portii lui Leo Franco, beneficiaza de un corner bine executat de Nene si Valdo ('90) a redus din diferenta, insa degeaba. Atletico pleaca cu toate cele trei puncte.
Espanyol - Atletico Madrid 2-3 | Inca un meci spectaculos in Primera Division! Fara capitanul Ra