Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaf la o casa de amanet din centrul Constantei

Publicat in Ziua Constanta, luni 22 decembrie 2008 ·

Mai multe bijuterii din aur au fost furate astăzi, de dimineaţă, de la o casă de amanet dintr-o zonă centrală a municipiului Constanţa, autori neidentificaţi până în momentul de faţă, pătrunzând în societatea comercială prin spargerea vitrinei sediului acesteia.

Şeful de la Secţia nr.1 de Poliţie a Municipiului Constanţa, Emil Pârvu, a declarat pentru ziariştii de la agerpres.ro că, din primele verificări efectuate a reieşit că au fost furate trei-patru pliculeţe cu bijuterii, însă nu se cunoaşte cu exactitate valoarea prejudiciului produs, ancheta fiind în curs de desfăşurare. "Geamul a fost spart cu o piatr, în jurul orei 7,00.

S-a declanşat sistemul de alarmă al firmei însă până la ajungerea agenţilor de pază la faţa locului hoţii au fugit", a precizat poliţistul. Potrivit acestuia, în incinta în care s-a pătruns fraudulos funcţionează atât casa de amanet, cât şi o bijuterie, hoţii furând doar de la amanet, deoarece aceasta "era mai aproape de uşa de la intrarea în spaţiul respectiv". Reamintim că un alt jaf s-a produs acum două zile, la Mangalia, când casiera unei case de schimb valutar a fost ameninţată pistolul de doi indivizi mascaţi, armă ce s-a dovedit a fi de jucărie.

Femeia a fost obligată să le dea celor doi banii din seiful firmei, în sumă totală de 45.000 de lei. Atacatorii au fost surprinşi de o cameră de luat vederi montată în societatea comercială, existând imagini din timpul jafului. Conform sursei citate, şi în acest caz ancheta este în derulare, existând un cerc de suspecţi. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Mai multe bijuterii din aur au fost furate astăz

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa Ileana Stana Ionescu s-a stins din viaţă după o grea suferinţă

Mediafax acum o ora
Ileana Stana Ionescu şi-a dat ultima suflare pe patul de spital, la vârsta de 87 de ani. În ultima perioadă, actriţa s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. „Cu durere în suflet, anunţăm trecerea la cele veşnice a actriţei Ileana Stana Ionescu

Alertă MAE pentru turiştii români: Risc mare de incendii în Turcia şi Grecia

Mediafax acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că sâmbătă au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări, 30 dintre acestea în zonele ru

Rapperul american Kanye West, în vizită la Moscova

News.ro acum 50 minute
Rapperul american Kanye West, sursă de controverse repetate în Statele Unite, se află la Moscova pentru o vizită privată, a anunţat duminică presa rusă. Majoritatea muzicienilor occidentali au evitat Rusia de la începutul ofensivei din Ucraina în fe

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Ministerul Culturii, după moartea actriței Ileana Stana Ionescu- „A fascinat generaţii întregi”

Ziua Constanta acum 14 minute
Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu. Prin intermrdiul unui mesaj pe pagina de socializare, reprezentanții ministerului punctează că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fi

Proiect de lege: Saloanele de VIDEOCHAT trebuie să fie la distanțe mai mari de 1 km de școli și biserici / Pedepse pentru angajarea minorilor

Gandul acum 55 minute
Deputatul PSD Iulian-Alexandru Badea a depus la Senat un proiect de lege pentru prevenirea și combaterea activității pornografice de videochat. Astfel, racolarea minorilor, dar și a persoanelor majore lipsite de discernământ pentru materiale de tip

Accident grav pe DN6, un motociclist a murit

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație în această după-amiază pe DN 6, ín județul Caraş-Severin, la ieșire din Băile Herculane către județul Mehedinți. În accident au fost implicate un ansamblu de vehicule și o motocicletă. În urma accidentului c

O nouă alianţă în Parlamentul European? Viktor Orban anunţă formarea unui bloc de extrema dreaptă cu două formaţiuni din Cehia şi Austria

Mediafax acum 35 minute
Viktor Orbán a prezentat duminică o nouă alianţă cu Partidul Libertăţii din Austria, de extremă dreapta, şi principalul partid de opoziţie din Cehia, care speră să atragă alţi parteneri şi să devină cel mai mare grup de extremă dreapta din Parlament

Viktor Orban anunţă intenţia de a forma un nou grup parlamentar european

News.ro acum 2 ore
Partidul lui Viktor Orban, Fidesz, nu a făcut parte din niciun grup în Parlamentul de la Strasbourg de când a virat spre dreapta mai dură în 2021, când a părăsit PPE, formaţiune din care face parte şi Partidul Liberal francez (LR). Duminică, premier

Vremea

București
acum

35°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/34°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

31°
dum.

22°/31°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

33°
dum.

21°/34°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/27°