Programul de guvernare al coaliţiei prevede plata taxei pe valoare adăgată pentru cei care vor cumpăra şi vinde case sau terenuri în scopuri comerciale, însă data de la care noile impozite ar putea fi introduse, nu este precizată.
Dacă până acum doar companiile plăteau TVA pentru tranzacţiile imobiliare, situaţia s-ar putea schimba, cel mai probabil de anul viitor. Persoanele care vor vinde sau vor cumpăra case în scopuri comerciale vor achita TVA de 19%, iar câştigurile obţinute din astfel de operaţiuni vor fi impozitate cu 16%.
În prezent, la proprietăţile care sunt vândute în mai puţin de trei ani de la dobândire, cota de impozit este de 3%. Peste acest nivel se adaugă o sumă fixă de 6 mii de lei şi o cotă de 2%, calculată la valoarea care depăşeşte 200 de mii. Dacă este vorba despre vânzarea caselor sau a terenurilor la peste trei ani de la momentul cumpărării, cota de impozitare va fi redusă cu un procent, ceea ce înseamnă că pentru proprietăţi de peste 200 de mii de lei, suma fixă plătită va fi de 4 mii de lei, informează Ralitatea.net Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Programul de guvernare al coaliţiei prevede plata taxei pe valoare adăgată pentru cei care vor cumpăra şi vinde case sau terenuri în scopuri comerciale, însă data de la care noile impozite ar putea fi introduse, nu este precizată.
Dacă până acum doar companiile plăteau TVA pentru tranzacţiile imobiliare, situaţia s-ar putea schimba, cel mai probabil de anul viitor. Persoanele care vor vinde sau vor cumpăra case în scopuri comerciale vor achita TVA de 19%, iar câştigurile obţinute din astfel de operaţiuni